Istoria mănăstirii Afteia, ca a multor lăcașuri din România, e scrisă pe cărți vechi de rugăciune, pe icoane și pe clopot. În absența documentelor oficiale, doar poveștile bătrânilor din sat sau istorisirile călugărilor îi mai pot reface trecutul întrerupt, confuz și destul de șovăit. Drumul până la mănăstire este, într-un
„N-ați nimerit prea bine. Îi post, acuma, iar rânduiala e altfel acuma față de restul timpului”, ne-a zis bătrânul părinte Sofronie, cu zâmbetul îngăduitor al omului care vrea, totuși, să te ajute. „Da’ ca să nu plecați supărați de la noi, hai că vă zic”. Și ne-a zis, oameni buni,
Dacă tot sunteți în Sebeș și v-ați bucurat, deja, de ambianța săsească a ulițelor sale medievale și a clădirilor-monument care dau greutate centrului istoric, poate n-ar fi rău să vă continuați călătoria, urcând pe Transalpina, în Munții Șureanu. Acolo se află un loc care merită cunoscut în detaliu: mănăstirea Oașa,
O poartă de lemn cioplit, un drum abrupt de țară, colibe din loc în loc și mult soare, dincolo de deal. Sunt amănuntele decorului de pe Valea Șugagului, la cota 1.071, unde doar clopotele unei mici mănăstiri de maici umplu aerul de munte. E mănăstirea Măgura, pe vârf de culme,
Graficã și dezvoltare website 