Câlnic. Muzeul cu străzi

Facebook
Twitter
LinkedIn

Cetatea Medievală din Câlnic

Drumul care duce la Câlnic și care, odată ce părăsește șoseaua dintre Sebeș și Sibiu, intră într-o zonă de câmpie și deal, e cel mai simplu mod de a înțelege ținutul săsesc: molcom, nespectaculos, echilibrat, previzibil, odihnitor, ușor de abordat. E descrierea pe care un sat precum Câlnicul o merită în totalitate, după mai bine de opt secole de la colonizarea sașilor, aici.

Înainte, însă, de a intra în sat, peisajul domol de lanuri și coline, care ilustrează cât se poate de bine Podișul Secașului, vă va face să țineți minte aceste locuri. O exprimare plastică, pentru felul în care vă veți simți aici, ar fi că vi se lipesc ochii de aceste priveliști. Drumul de asfalt, întins pe 4 km din locul în care se desprinde din șoseaua națională, străbate acest ținut nehotărât de dealuri și câmpii și vă ajută să înțelegeți că urmează un sat întocmai ca ele: nici spectaculos sau monumental, nici sec sau plat. Un tărâm domol, un tărâm între monumental și banal. Iar când intrați în Câlnic, sat care vă va uimi cu străzi largi și fațade vesele, cu porți înalte și flori la geam, veți ști că ați intrat într-un spațiu care pare a fi, mai degrabă, un fel de „muzeu” cu străzi. Un „muzeu” care a aparținut, cândva, sașilor. Un „muzeu” care se laudă cu una dintre cele mai bine conservate cetăți medievale din Ardeal.

Anul 1269 marchează preluarea satului de către greavul Chyl de Kelling („greavi” fiind nobilii sași cu atribuții de judecători), familiei sale datorându-i-se așezarea sașilor din întreg Podișul Secașului. De altfel, dezvoltarea Câlnicului a început la scurt timp după preluarea lui de către coloniști, dovadă stând cetatea care se înalță din centru și care se vede din depărtări. Inclusă în patrimoniul UNESCO, împreună cu biserica evanghelică din apropiere (care se află la doi pași lângă și care, credeți-mă, merită vizitată pentru ambianța sa inconfundabil gotică), fortificația Câlnicului este exemplul absolut de monument bine conservat. Practic, felul în care vedem azi acest edificiu e întocmai felul în care îl vedeau sașii, acum câteva secole, în deplinătatea frumuseții sale romanice: curtină de ziduri groase, ferestre înguste, metereze înalte, turn de poartă, șanț de apă, capelă, acoperișuri piramidale și încăperi joase. Construită în secolul al XIII-lea, inițial ca reședință nobiliară a greavului, cetatea a fost apoi vândută sătenilor, care i-au adăugat mai multe ziduri, o capelă, turnul porții și turnul de apărare. Acesta din urmă, pierzându-și între timp rolul militar, a fost transformat în afumătoare pentru slănină, de unde și numele de Fleischturm. Merită menționată și perioada de renovare capitală, în anii ’60 ai secolului XX, necesară pentru a repara fisurile cauzate de cutremure.

Curtea cetății e vizibil dominată de turnul central – donjon –, numit Siegfried, a cărui înălțime actuală atinge 20 m. În trecut, acesta avea 14 m, însă a fost suplimentat cu două niveluri ulterioare. Dacă, inițial, donjonul era spațiu pentru dormitoare și camere de locuit, el a fost transformat, după raidul turcesc din 1438, în turn de apărare. Era, de altfel, ultima linie de apărare în caz de asediu, fiind un bun adăpost pentru arme și hrană. Structural, parterul e alcătuit dintr-o încăpere boltită, aceeaşi structură păstrându-se şi pentru primul nivel. Etajul I se presupune că a fost cameră de locuit, fiind vizibile urmele unui şemineu. Ultimul etaj era probabil destinat dormitoarelor, fiindcă nu mai e boltit, ci format din tavane. În prezent, turnul adăpostește un mic muzeu cu colecții de artă medievală și populară săsească, exemplificată prin costume țărănești, icoane, ceramică, instrumente muzicale.

Acces din Sebeș înspre Câlnic: din centrul Sebeșului, nu faceți mai mult de 10 minute până în sat. Trebuie să mergeți pe DN1, pe direcția Sibiu, iar după 10 km de mers, faceți dreapta, pe DJ 106 F. Șoseaua vă va duce direct la Câlnic.

citește și ...

Fum de lumânare: Oașa

Dacă tot sunteți în Sebeș și v-ați bucurat, deja, de ambianța săsească a ulițelor sale medievale și a clădirilor-monument care dau greutate centrului istoric, poate n-ar fi rău să vă continuați călătoria, urcând pe Transalpina, în Munții Șureanu. Acolo se află un loc care merită cunoscut în detaliu: mănăstirea Oașa,

Vezi Articol

Căpâlna. Evadare din betoane

Probabil ați auzit de Căpâlna. Nu ne referim, acum, la cea de pe Târnave, de lângă Blaj, ci la Căpâlna de lângă Sebeș, de pe Transalpina. Ei bine, dragi iubitori de călătorii bune, la Căpâlna „de Sebeș” se află un loc ce merită văzut. Un loc care ar trebui să

Vezi Articol

Pregătitul lânii

 Odată cu luna iunie, când căldura devine tot mai mare, oile se tund, lâna se spală, se usucă, după care se duce la dărăcit, la scărmănat, fiind astfel pregătită pentru tors. După ce se toarce, se vopseşte şi se foloseşte la ţesut. Cânepa cere, în prelucrarea ei, mai multe operaţiuni

Vezi Articol

Radu Stanca

„Când Dumnezeu a creat femeia, a scos din pieptul bărbătesc tocmai coasta care apăra inima.” Este unul dintre aforismele lui Radu Stanca (1920-1962), celebru, printre contemporanii săi, pentru spiritul viu și vorbele de duh. Născut la Sebeș, într-o casă din micul centru istoric, Radu Stanca provine dintr-o familie al cărei

Vezi Articol

Afteia. Tihnă așa cum trebuie

Istoria mănăstirii Afteia, ca a multor lăcașuri din România, e scrisă pe cărți vechi de rugăciune, pe icoane și pe clopot. În absența documentelor oficiale, doar poveștile bătrânilor din sat sau istorisirile călugărilor îi mai pot reface trecutul întrerupt, confuz și destul de șovăit. Drumul până la mănăstire este, într-un

Vezi Articol

Pianu de Sus. Bisericuța în care încape cerul

Oriunde ai călători, nu uita de amănunte. E o lege nescrisă a turistului, care spune să nu lași nici un loc nedescoperit, în drumul tău. Aşa că, mai ales în drumeţii, amănuntul trebuie zărit, povestit. Dacă nu lumii întregi, măcar oamenilor locului, care poate nici nu cunosc comoara lângă care

Vezi Articol

Viktor și Ida Cloos

Fotografiile de altădată. Imaginile vechi. Cărțile poștale pe care le țineau în mâini oameni de acum un secol. Oricât am fi de obosiți, de stresați, de lipsiți de chef, un lucru totuși se întâmplă, în clipa în care privim o poză veche. Ceva se activează în noi. Iar tot ce

Vezi Articol
Scroll to Top