Viktor și Ida Cloos
Fotografiile de altădată. Imaginile vechi. Cărțile poștale pe care le țineau în mâini oameni de acum un secol. Oricât am fi de obosiți, de stresați, de lipsiți de chef, un lucru totuși se întâmplă, în clipa în care privim o poză veche. Ceva se activează în noi. Iar tot ce e actual și neplăcut se evaporă, cât timp privim imaginea, făcându-ne să plonjăm în cadrul alb-negru sau sepia și să ne imaginăm cum era pe vremuri. Diferențele între atunci și acum. Lumea care a fost și lumea care este.
Cu atât mai mult vom evada în acea lume veche, dacă fotografiile sunt cu orașul în care trăim. Sebeșul a avut parte, slavă Domnului, de fotografi care au surprins, la momentul potrivit, viața orașului în vremuri în care televiziunea și internetul nu existau. Nici măcar fotografia nu era dezvoltată suficient de mult, cât să devină industrie. Din fericire, fotografii Sebeșului de altădată, despre care vorbim aici, sunt Viktor Carl Cloos (1890-1968) și Ida Cloos (1899-1976), soț și soție. Ida, născută în Gherla, era fiica lui Emil Schneider, cel dintâi fotograf cu atelier din Sebeș, așa că tainele fotografiei le-a învățat de la acesta. Viktor era născut în Alba Iulia, dar a crescut în Brașov, unde a și studiat. A fost trimis pe front, în timpul Primului Război Mondial, împreună cu unitatea din Sebeș din care făcea parte, iar acolo a și cunoscut-o pe viitoarea soție, Ida. În anul 1917, însă, moare socrul său, fotograful Schneider, de la care moștenește atelierul foto, aflat pe Rossengasse, nr. 7 (adică actuala stradă 24 Ianuarie). Urmează anii de ucenicie în profesie, la Sibiu, sub îndrumarea maestrului Emil Fischer, iar din 1919 lucrează neîntrerupt la Sebeș, alături de soție, până în 1930, când se stabilește la Timișoara, unde lucrează în fabrica de dulciuri Kandia. În 1935, Viktor se întoarce la Sebeș, dar e nevoit să mute atelierul pe vechea Siculorumgasse, nr. 16 (actualul bulevard Lucian Blaga).
Instaurarea regimului comunist, după cel de-al Doilea Război Mondial – odată cu întreg șirul de abuzuri și suferințe aplicate tuturor celor care au prosperat în interbelic – a însemnat, pentru soții Cloos, renunțarea forțată la atelierul fotografic, care a fost preluat de către stat. În fostul său atelier, Viktor a fost nevoit să lucreze pentru Cooperativa Unirea, începând cu 1958. „Noi nu mai suntem artiști, suntem normatiști”, spunea Viktor Cloos printre ai săi, cu amărăciune, într-un gest de concluzionare tragică cu referire la întregul mers al lucrurilor, din acea vreme.
Ida și Viktor Cloos au lăsat, în urma lor, o moștenire esențială. Să vezi Sebeșul în imagini de epocă, cu trăsuri pe uliță și oameni în straie populare, cu piețe pavate cu piatră de rău, cu ziduri de cetate încă intacte, cu case istorice nestricate de adaosuri „moderne” și reclame inestetice, fără stâlpi de curent și fără toată acea încrengătură dezolantă de cabluri electrice, care acoperă cerul, să vezi, așadar, Sebeșul în acest fel este un miracol. Cu atât mai mult e meritorie contribuția lor de tip documentarist la istoria vizuală a Sebeșului, cu cât au făcut eforturi de corectare creativă a multor imagini, prin potențare de lumină și adăugiri de nori, de pildă.
Colecția de imagini (dimpreună cu negativele pe plăci de sticlă) se află în fototeca Muzeului Municipal „Ioan Raica”, ce deține peste 500 de exemplare. De asemenea, fotografiile lor au circulat peste tot, în ghiduri turistice și monografii, astfel că numele Cloos a constituit, pentru mulți, o sursă solidă de documentare.
