Domeniul Schiabil Șureanu
Iernile bune, la Șureanu, încep toamna și se sfârșesc vara. Ninsorile care cad în octombrie și care albesc munții, urmând să se topească prin mai, confirmă că, aici, există o Siberie în versiune românească. Ger, viscol impenetrabil, țurțuri-gigant și un cer cu stele ca-n cărțile de colorat – sunt manifestarea zilnică a iernii în Șureanu, atunci când e iarnă pe bune. Dincolo, însă, de extreme, iarna oferă, aici, ceva ce alți munți au pierdut: viață. Faună. Habitat. Vegetație vie, pe sub omăt. Aici, spre deosebire de Alpi, n-aveți nevoie de binoclu pentru bird-watching. Păsări sunt peste tot, la fel cum urmele de cerb și lup sunt singurele pe care le veți vedea pe întinderile albe.
Și, totuși, există în acest ținut – deși pare greu de crezut – urme de om. Liniile lungi, curbate, care taie versanții de sus până jos, sunt urmele de schi și snowboard. Iar cele 10 pârtii, desfășurate în golul alpin care leagă vârfurile Șureanu de Pătru (la cea mai mare altitudine din România, după cele de la Sinaia), sunt pârtiile Domeniului Schiabil Șureanu. Pârtii care, prin dinamismul lor, dau un contrapunct liniștii din munte. Este, prin urmare, un contrast categoric între ambianța siberiană, de nemișcare totală care îmbracă Munții Șureanu, și agitația, gălăgioasă uneori, de pe domeniul schiabil, din après-ski-uri și cabane.
Pentru schiorul occidental, care cunoaște standardele de calitate ale unei stațiuni cu 30.000 de paturi, Munții Șureanu par a fi o joacă cu cele câteva pensiuni ale lor. Cu atât mai mult cu cât drumul spre domeniul schiabil este accidentat și îngust, deseori, cât pentru o mașină. Un drum înjurabil, ca să fim onești. Cu toate astea, același turist occidental are motive să vadă, în aceste limitări anti-confort, o mulțime de puncte forte, care fac din pârtiile de la Șureanu oferta perfectă pentru cei ce vor să schieze exclusiv în sălbăticie. Schiorul Munților Șureanu este, putem spune, turistul amenajărilor minime, al serviciilor strict necesare, e turistul camerei cu patru-cinci paturi și o teracotă veche. E turistul aventurii pe munte, turistul focului de tabără, al fumului de grătar, turistul off-road, care știe la fel de bine să monteze lanțuri pe roți și să folosească troliul. Este, prin excelență, un confort al adrenalinei, al rezistenței fizice, un confort al gerului și al luptei cu natura. De aceea, privind această „jumătate plină a paharului”, punctele forte ale pârtiilor de la Șureanu par, într-adevăr, suficiente pentru o experiență de povestit nepoților.
De pildă, când ninge, Munții Șureanu sunt un rai pentru freerideri. Golul alpin e fără margini în acest ținut încă virgin, în care cablurile de telescaun și teleschi par niște obiecte întru totul out of context. Date fiind condițiile naturale ale locului (drum sălbatic, neamenajat, platouri alpine cu zăpadă naturală cât cuprinde, inclusiv la cotele 1650 – 1700), domeniul schiabil din Șureanu este paradisul schiului de tură și al coborârilor freeride. Pe de altă parte, oricare din cele 10 pârtii oferă priveliști care pur și simplu nu pot fi descrise în cuvinte. Vă aflați la 2.010 m altitudine, de unde veți vedea crestele albe din Retezat, Parâng, Cindrel și Apuseni. În plus, lărgimea și înclinația pârtiilor le fac bune la fel de mult pentru slalom, cât și pentru lecțiile de schi pentru începători. Totodată, drumurile forestiere din Șureanu, care formează adevărate labirinturi printre văi, ar putea permite zeci de kilometri de schi fond.
Cu toate că aproape totul, la Șureanu, se rezumă la potențial, la tristele „s-ar putea” și „ar fi bine să…”, Șureau rezistă, turistic vorbind. Serviciile, deși minimale, mulțumesc. Turiștii vin și închid ochii la minusuri. Vinul fiert curge iar nervii rămân undeva în spate. Probabil în partea lucidă a creierului. Cert e că, pentru toate motivele care, la Șureanu, îl fac pe turistul de rând să devină schior, acești munți sunt, în esență, munții fotografilor. Tot ce e peisaj alb, arhitectură rustică, wild–life și schi este, implicit, o țintă pentru fotograful de munte, cu rucsac și bocanci în picioare. Indiferent în care punct s-ar plasa, pe pârtii sau în afara lor, acel punct devine punct de belvedere. Iată de ce unul dintre arealele de pe Google Earth, pentru care există un număr impresionant de fotografii panoramice 3600, e Șureanu.
Acces din Sebeș înspre pârtiile Domeniului Schiabil Șureanu: ruta este unică, pe timp de iarnă, și anume de la Sebeş – lacul Oaşa (pe Transalpina), apoi la dreapta pe ruta mănăstirea Oaşa – Luncile Prigoanei – Domeniul Schiabil Şureanu. Distanţă de la Sebeș la pârtii: 82 km. Durată: aproximativ 2 ore și 15 minute, fără popasuri.
drepturi asupra conținutului: Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș
text & foto: Rareș Florian Tileagă
