Perla verde: Iezerul Șureanu

Facebook
Twitter
LinkedIn

Rezervația naturală „Iezerul Șureanu”

În Maramureș, e biserica Săpânța-Peri. Pe Transfăgărăşan, e lacul Bâlea. La București, e Ateneul. Toată lumea a auzit de ele, sunt obligatorii în agenda fiecărui turist și sunt motivul pentru care zonele în care se află au devenit celebre în țara noastră, din punct de vedere turistic.

Mergând pe această logică, motivul pentru care Munții Șureanu sunt cunoscuți, în lume, este Iezerul Șureanu. Un spațiu pe cât de retras și intim, pe tot atât de căutat și renumit.

Din Sebeș, ca să ajungi acolo, nu ai decât 2 ore de mers cu mașina. Efortul, și durata, și consumul de combustibil merită, însă, din plin. Încă de pe drum, frumusețea tot mai sălbatică, aproape neatinsă de mâna omului, a Văii Sebeșului te pregătește parcă pentru întâlnirea cu ceva care se anunță a fi spectaculos, cu ceva care face ca tot ce a fost frumos până acum să culmineze. Ei bine, acel ceva este, fără dubiu, Iezerul Șureanu.

Judecând după liniștea care înconjoară întreg arealul lacului, putem spune că locul ăsta e mai degrabă terapeutic, decât turistic. Cărarea care pornește din fața Cabanei Șureanu (obiectiv militar) și care urcă, apoi coboară, apoi iar urcă și coboară, după care continuă prin afiniș, apoi peste rădăcini de brad și pe sub cetini, ca mai apoi să ajungă la malul iezerului, unde veți găsi o băncuță și o masă, amândouă parcă la fel de vechi ca și iezerul – ei bine, această cărare te face să înțelegi că locurile astea profund sălbatice au un numitor comun: tihna pură a naturii. O tihnă care, aici, nu e stricată nici de huruitul atv-urilor, nici de gălăgia chefurilor de la pensiuni. O tihnă completă, în care parcă îți vine să vorbești în șoaptă. Aici, totul pare a fi rupt din rai, dintr-un ceva superior, fără fisuri, fără minusuri.

Oamenii locului îi spun „lacul fără fund”. Nu pentru că n-ar avea, ba chiar poți vedea, cum urci pe Șureanu, bolovanii uriași de pe fundul lacului. Dar e „fără fund” fiindcă e alimentat de izvoare subterane, a căror adâncime n-a fost măsurată de mâini omenești. Lacul are o adâncime reală de 8 m, o lungime de 94 m şi o lăţime de 91 m, luciul de apă având o suprafață aproape perfect circulară. De fapt, geografii spun că este vorba despre „circul glaciar Şureanu”, sculptat în resturile domoale ale platformei Şureanu-Comărnicelu. Rezervația mai cuprinde, totodată, vegetația abundentă care îmbracă poalele masivului Șureanu, precum și mlaștina de lângă iezer, unde nu e indicat să vă aventurați. De altfel, nici înotul, oricât ar fi de ispititor, nu e o idee bună: pe lângă faptul că e interzis, înotul în lacul glaciar Șureanu te îngheață pe loc, chiar și-n miez de vară. Și, pe cât de rece, pe atât de înșelătoare e apa lacului. Fiind extrem de limpede, ai senzația că nu e adâncă. Ei bine, după doar doi-trei pași în lac, te pomenești deja cu apa până la piept.

Pe scurt, cel mai bun mod de a vă bucura de iezer este să fiți acolo și atât. Sau să fotografiați, mai ales dimineața, când lumina bate spre munte și spre lac. Sau, dacă vă țin picioarele, să urcați pe Șureanu, de unde lacul se va vedea tot mai mic, ca o perlă într-un ocean de brazi. Priveliștea obținută de sus justifică, pe bună dreptate, porecla dată de occidentali Munților Șureanu – „Elveția Estului” –, poreclă ce ilustrează perfect intimitatea și exclusivitatea lacului, în contrast cu spectaculozitatea peisajelor din Șureanu. Prin urmare, dragi purtători de rucsacuri, dacă e vreun punct culminant, în orice călătorie prin aceste zone, atunci ar fi nu Transalpina, nu lacul Oașa, nu mănăstirea Oașa, ci iezerul.

Acces din Sebeș înspre Iezerul Șureanu: rezervația e situată la baza vârfului Șureanu. Accesul rutier, din Sebeș, începe pe DN 67 C (șoseaua Transalpina), trece prin satele Petrești, Sebeșel, Laz, Săsciori și Șugag, apoi continuă până la lacul Oașa. Distanța Sebeș – Oașa e de 64 km. De acolo, faceți dreapta pe drumul neasfaltat DJ 704, care continuă 16 km pe lângă mănăstirea Oașa, apoi prin zonele turistice Luncile Prigoanei și Poarta Raiului. După încă 2 km veți ajunge la Domeniul Schiabil Șureanu, de unde continuați la dreapta încă 2 km. În total, distanța de la Sebeș la Iezerul Șureanu este de 84 km, care pot fi parcurși în 2 ore. De la Sebeș la Oașa e asfalt bun; de la Oașa până la iezer drumul este accidentat, dar practicabil inclusiv de către mașinile mici, cu gardă joasă.

citește și ...

Vingard, bucuria fotografului

Frumoasă, în pustietatea sa tristă, este și biserica evanghelică din Vingard, întocmai ca cea din Boz. Remarcabilă ca poziționare panoramică, biserica a fost ridicată în 1461, având aceeași structură de biserică-sală, marcată de stilul gotic târziu. Construcţia ei e legată de numele lui Johannes Gereb de Vingard, de la care

Vezi Articol

Pianu de Sus. Bisericuța în care încape cerul

Oriunde ai călători, nu uita de amănunte. E o lege nescrisă a turistului, care spune să nu lași nici un loc nedescoperit, în drumul tău. Aşa că, mai ales în drumeţii, amănuntul trebuie zărit, povestit. Dacă nu lumii întregi, măcar oamenilor locului, care poate nici nu cunosc comoara lângă care

Vezi Articol

Refugiu în munți: schitul Țețu

„N-ați nimerit prea bine. Îi post, acuma, iar rânduiala e altfel acuma față de restul timpului”, ne-a zis bătrânul părinte Sofronie, cu zâmbetul îngăduitor al omului care vrea, totuși, să te ajute. „Da’ ca să nu plecați supărați de la noi, hai că vă zic”. Și ne-a zis, oameni buni,

Vezi Articol

Câlnic. Muzeul cu străzi

Drumul care duce la Câlnic și care, odată ce părăsește șoseaua dintre Sebeș și Sibiu, intră într-o zonă de câmpie și deal, e cel mai simplu mod de a înțelege ținutul săsesc: molcom, nespectaculos, echilibrat, previzibil, odihnitor, ușor de abordat. E descrierea pe care un sat precum Câlnicul o merită

Vezi Articol

Paradisuri albe: Șureanu

Iernile bune, la Șureanu, încep toamna și se sfârșesc vara. Ninsorile care cad în octombrie și care albesc munții, urmând să se topească prin mai, confirmă că, aici, există o Siberie în versiune românească. Ger, viscol impenetrabil, țurțuri-gigant și un cer cu stele ca-n cărțile de colorat – sunt manifestarea

Vezi Articol

Pregătitul lânii

 Odată cu luna iunie, când căldura devine tot mai mare, oile se tund, lâna se spală, se usucă, după care se duce la dărăcit, la scărmănat, fiind astfel pregătită pentru tors. După ce se toarce, se vopseşte şi se foloseşte la ţesut. Cânepa cere, în prelucrarea ei, mai multe operaţiuni

Vezi Articol

Casa memorială „Lucian Blaga”

„Sat al meu, ce porți în nume / Sunetele lacrimei” sunt două dintre versurile lui Lucian Blaga care certifică apartenența sa la satul natal, Lancrăm, de lângă Sebeș. O apartenență ale cărei mărturii le veți găsi, în prezent, în casa în care s-a născut poetul, filosoful, dramaturgul și eseistul Blaga.

Vezi Articol
Scroll to Top