Ridurile roșii: Râpa Roșie

Facebook
Twitter
LinkedIn

Rezervația naturală Râpa Roșie

Sebeșul, ca burg săsesc aflat în zonă de deal-munte, are multe de oferit. Ulițe medievale, monumente istorice, arhitectură săsească. Dincolo, însă, de granițele orașului, se află un spațiu natural care atrage toate privirile și care se vede încă de pe autostradă. Se numește Râpa Roșie și e un loc pe care nu trebuie să-l laude nimeni, ca să conteze pe hartă. Se impune de la sine. Fotografii știu de ce.

Se spune că cel mai bine poți cunoaște un loc dacă-i întrebi pe localnici ce cred despre el. Ei bine, de la sebeșeni poți afla următoarele lucruri despre Râpa Roșie: că acolo merge lumea la iarbă verde, că acolo poți întâlni vulpi, urși, mistreți, șoimi, fazani, oi și câini de stână, că acolo se zboară cu parapanta, că acolo se înalță zmeie, că acolo e „Gaura Hoților” și „Papucul”. Și, să știți, au dreptate sebeșenii. Râpa Roșie reprezintă cel mai aventuros spațiu turistic din zona Sebeș – Alba Iulia. Adică cel mai vizitat, vizitabil, vizibil și interesant din preajma Sebeșului, indiferent de anotimp; experiența de urcare către râpă e la fel de faină vara, când ierburile aspre, înalte până la genunchi, te zgârie pe picioare, precum e iarna, când trebuie să ai bocanci zdraveni pentru noroi sau zăpadă. Pe scurt, aveți de urcat. Râpa Roșie e cu adevărat copleșitoare doar în secunda în care sunteți la poalele stâncilor, de unde perspectiva asupra hăurilor și formațiunilor geologice atinge un nivel periculos de amețitor. E un decor care nu doar că nu se mai găsește în toată România, dar nu pare să aibă nici un fel de legătură cu peisajele verzi pe care le vezi, în mod normal, într-o zonă de podiș.

Râpa Roșie e într-adevăr o râpă și e într-adevăr roșie. O veți recunoaște de la distanță, reperul fiind milioanele de încrețituri roșii, care formează versanții rezervației. Cică s-ar vedea din satelit; noi nu ne-am duce chiar așa departe cu vorba, dar încrețiturile sunt vizibile, pe bună dreptate, de la mare distanță. Mă refer, aici, la scenografia bizară de roci rozalii, de poteci înguste, de versanți abrupți, de păduri când impenetrabile, când spațioase, de hăuri care se cască la un pas distanță, de grote înghesuite între turnulețe de argilă. E un fel de gotic natural în acest peisaj al Râpei Roșii, al cărei profil unic, spun geologii, e dat de alternanţa argilelor roşii cu gresii cenuşii, alcătuite în formaţiuni slab cimentate. Vorbim, de fapt, despre un microrelief, format prin eroziunea regresivă a unui torent care a provocat, în vechime, o masivă alunecare de teren. Deci, vorbim despre o mare surpare, o prăbuşire de soluri în continuă schimbare.

„Papucul”. Privită de la distanță, Râpa Roșie are, în zona ei de mijloc, un fel de platou imens, verde, în formă de pantof. Se numește „Papucul”. Vi-l recomandăm exclusiv ca loc de văzut & fotografiat de la distanță, pentru că accesul e periculos. Există o singură potecă, strâmtă, care leagă pajiștile de jos de cele de pe „Papuc”, iar la un moment dat ea devină oblică și foarte rapid îți poate aluneca piciorul în prăpastie. Sigur, priveliștile de sus (cu Sebeșul, cu satele din Șureanu, cu Făgărașii) sunt foarte rewarding, dar nu merită riscul… de a vă pierde viața în hăurile de roci sfărâmicioase în care cred că nimeni n-a îndrăznit să pună vreun piolet. Trag, deci, un semnal de alarmă pentru toți cei care se cred supereroi și zic „pot”. Există, în schimb, alte variante de urcare, iar peisajele obținute de sus, de pe vârful Piesa (507 m alt.) sunt aceleași ca și cele de pe „Papuc”.

„Gaura Hoţilor”. E un fel de mic hotspot în spațiul Râpei Roșii și, deși mulți localnici vorbesc despre ea, nu înseamnă că au și văzut-o cu ochii lor. Accesul e rapid, spectaculos, „gaura” fiind o grotă săpată în roca nisipoasă a râpei, aproape de potecă. Veți găsi acolo nume scrijelite încă din secolul al XIX-lea, care trimit la tot felul de povești cu haduci şi aventurieri. Una dintre ele (poate cea mai sonoră) este a lui Lică „a lu’ Brânză”, zis și „Lică-Pisică”, al cărui talent era de a se strecura în spaţii înguste. Ca o pisică. Lucra ca cioban pe dealurile râpei, pe care ajunsese să le cunoască foarte bine. Într-o dimineaţă, o bancă din Sebeş a fost spartă. Hoţul, spunea poliţia, ar fi pătruns printr-un gemuleț prin care doar un copil putea trece. Imediat autorităţile l-au bănuit pe Lică, deși n-au găsit nici un sac de bani asupra lui. Între timp, însă, iubita lui Lică era văzută urcând tot mai des la Râpa Roşie, astfel că lumea credea că la „Gaura Hoţilor” şi-a ascuns Lică banii. S-a făcut şi acolo o anchetă, dar tot nimic. După eliberare, Lică a plecat cu iubita în America, de unde, la scurt timp, au început să trimită familiei sume mari de bani. Cum a reuşit Lică-Pisică să câştige mult, într-un timp scurt, nu se ştie. Firește, tot la „Gaura Hoților” le-a zburat multora gândul…

Iar asta nu e tot. Aproape de Râpa Roşie a fost descoperit scheletul unui dinozaur. E vorba despre Velociraptor, numit și „balaurul bondoc” datorită formei sale, fiind o specie de carnivor mai puţin cunoscută până acum. Era agresiv, avea colţi şi gheare puternice, alerga rapid şi a trăit, spun oamenii de ştiinţă, în urmă cu 68-74 de milioane de ani. Dinozaurul a fost găsit în terenul mlăştinos al albiei Secaşului, iar „victoria” arheologilor a constat în dezgroparea unui număr mare de coaste, vertebre, împreună cu membre superioare, inferioare şi oase ale bazinului.

Acces din Sebeș înspre Râpa Roșie: rezervația e situată la 3 km nord de orașul Sebeș, fiind vizibilă de pe oricare rută de intrare în oraș. Accesul începe din drumul care pornește din Sebeș înspre satul Daia Română (DJ 106 K). Important este să ajungeți la podul autostrăzii, după care faceți stânga, apoi continuați pe lângă râu, până la baza rezervației. E un drum accidentat, dar accesibil pentru orice tip de maşină. De la baza râpei în sus, însă, există mai multe trasee, doar unele marcate, fiecare traversând culoarul noroios de pădure care înconjoară rezervaţia. Urcuşul e greu și aveți nevoie de condiţie fizică bună și rezerve de apă.

citește și ...

Turnurile Sebeșului

Din cele opt turnuri ale cetății, au rămas patru, purtând denumirile breslelor cărora le aparțineau. Astfel, vorbim în primul rând despre Turnul Croitorilor (sau al Studentului), cel mai falnic dintre toate, exemplu al arhitecturii militare europene vechi, rectangular, cu trei nivele de tragere şi parter înalt. Apoi e Turnul Octogonal

Vezi Articol

Pianu de Jos, tărâm săsesc

Nici nu vă porniți bine, din Sebeș, şi deja aveți ceva de fotografiat. Vă aflați în Pianu de Jos şi ar fi prima oprire pe care merită s-o faceți, în călătoria pe Valea Pianului. De fapt vă veți da seama din mers că urmează ceva mai aparte, fiindcă satul vă

Vezi Articol

Karl Brandsch

Fiecare oraș are pictorii săi. Mai mari sau mai mici, aclamați sau nu de autoritatea critică, ei sunt întotdeauna „documentariștii” acelor comunități, mai ales în vremurile vechi în care nici măcar fotografia nu era, încă, de larg consum. Datorită lor, pictorilor, acel oraș ne arată, azi, cum era el odinioară.

Vezi Articol

Carl Filtsch

„Dumnezeule, ce copil! Nici un om nu m-a înțeles așa de bine ca acest copil, este cel mai deosebit din toți cei pe care i-am întâlnit”. Sunt cuvintele lui Chopin, despre micul pianist și compozitor Carl Filtsch (1830-1845), născut în Sebeș. Carl avea, pe atunci, 13 ani, iar Chopin reacționa

Vezi Articol

Fum de lumânare: Oașa

Dacă tot sunteți în Sebeș și v-ați bucurat, deja, de ambianța săsească a ulițelor sale medievale și a clădirilor-monument care dau greutate centrului istoric, poate n-ar fi rău să vă continuați călătoria, urcând pe Transalpina, în Munții Șureanu. Acolo se află un loc care merită cunoscut în detaliu: mănăstirea Oașa,

Vezi Articol

Laz. Amprente medievale

O altă cetate cu istorie tulbure, de care puțini au auzit și pe care chiar și mai puțini au văzut-o, fiind aproape imposibil de identificat inclusiv cu ochiul liber, este cetatea de pământ din Laz, lângă Săsciori. Oamenii locului îi spun „Cetățeaua” de pe Gărgălău, fiind situată pe vârful Dealului

Vezi Articol

Vingard, bucuria fotografului

Frumoasă, în pustietatea sa tristă, este și biserica evanghelică din Vingard, întocmai ca cea din Boz. Remarcabilă ca poziționare panoramică, biserica a fost ridicată în 1461, având aceeași structură de biserică-sală, marcată de stilul gotic târziu. Construcţia ei e legată de numele lui Johannes Gereb de Vingard, de la care

Vezi Articol
Scroll to Top