Hermann Meuselbach

Facebook
Twitter
LinkedIn

Hermann Meuselbach

Orice vizită, în Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș, înseamnă, pentru vizitator, o stare amestecată de uimire, de curiozitate, de fascinație. Colecțiile de etnografie, de istorie, de științele naturii au întotdeauna acest efect, oricât ar fi vizitatorul de obosit. Însă felul în care colecția de artă plastică – în care sunt expuse permanent tablourile lui Hermann Meuselbach (1858-1924), alături de cele ale lui Sava Henția și Karl Brandsch – ajunge la inima celui care le privește, ține de atingeri sufletești. De intimitate. De taină între artist și privitor.

Peisajele urbane, din Sebeșul de secol XIX, precum și cele naturale, din împrejurimi, vă vor face să țineți minte imaginile descrise în tablourile pictorului Meuselbach. Abordarea descriptivă a priveliștii – tributară atât tehnicii fotografice a naturalismului, cât și romantismului care, la final de secol XIX, își topea ultimele zvâcniri în impresionism – e secretul prin care pădurea, ulița sau lacul se vor atinge intim de privirea voastră. Nu sunt remarbabile din punct de vedere tehnic, au limitările și naivitățile unui stil captiv în idilic, dar vă vor plăcea și sunt deosebit de frumos accesibile. Și nici foarte multe lucrări nu sunt expuse, în odăile săsești ale muzeului, însă cele care sunt vi se vor lipi de suflet, veți vedea.

Născut în Eischleben (Germania), în 28 ianuarie 1858, pictorul Hermann Meuselbach încheie cu succes cursurile Școlii de Artă din Weimer, după care, la 23 de ani (în 1881), ia calea Transilvaniei, stabilindu-se definitiv la Sebeș. Aici va preda desenul artistic, în cadrul Gimnaziului Evanghelic și al Școlii de Fete; va picta în special în timpul său liber, mai ales după pensionare, preferate fiind subiectele citadine din Sebeș și natura. În 12 noiembrie 1924, în același oraș de lângă Râpa Roșie, în care venise la 23 de ani, Meuselbach moare. Rămân, în urma sa, 26 de lucrări, printre care Biserica Evanghelică, Poarta veche a cetăţii, Turnul octogonal, Parcul cu arini, Râpa roşie, Plutaş pe Valea Sebeşului, Moară, Canton de munte.

citește și ...

Dorin Pavel

E ușor să-ți închipui că un om este pasionat de pictură. Sau de pian. Sau dans. Sau fotografie. Tot ceea ce e vocațional pare să reflecte dăruire, pathos, foc. Și, totuși, există multă pasiune – ba chiar pasiune vulcanică, intempestivă – în domenii care multora li s-ar părea aride. Cum

Vezi Articol

Viktor și Ida Cloos

Fotografiile de altădată. Imaginile vechi. Cărțile poștale pe care le țineau în mâini oameni de acum un secol. Oricât am fi de obosiți, de stresați, de lipsiți de chef, un lucru totuși se întâmplă, în clipa în care privim o poză veche. Ceva se activează în noi. Iar tot ce

Vezi Articol

Poiana Inimii

E, într-adevăr, o poiană și e, într-adevăr, ca o inimă. Decupată nu de om, ci de Dumnezeu, din vremuri imemoriale. N-aveți cum să n-o vedeți, fiindcă e tocmai pe versantul opus, cum urcați spre Piatra Craivii. Și n-aveți cum să n-o țineți minte, pentru că pare a fi locul perfect

Vezi Articol

Turnul cu ceas. Reperul unui oraș întreg

Când te apropii de Sebeș, vezi turnul cu ceas. Când treci prin centru, vezi turnul cu ceas. Când intri pe net și dai search cu Sebeșul, vezi turnul cu ceas. Din orice unghi ai privi Sebeșul și orice imagine ai vedea cu acest mic burg săsesc de lângă Râpa Roșie,

Vezi Articol

Refugiu în munți: schitul Țețu

„N-ați nimerit prea bine. Îi post, acuma, iar rânduiala e altfel acuma față de restul timpului”, ne-a zis bătrânul părinte Sofronie, cu zâmbetul îngăduitor al omului care vrea, totuși, să te ajute. „Da’ ca să nu plecați supărați de la noi, hai că vă zic”. Și ne-a zis, oameni buni,

Vezi Articol

Afteia. Tihnă așa cum trebuie

Istoria mănăstirii Afteia, ca a multor lăcașuri din România, e scrisă pe cărți vechi de rugăciune, pe icoane și pe clopot. În absența documentelor oficiale, doar poveștile bătrânilor din sat sau istorisirile călugărilor îi mai pot reface trecutul întrerupt, confuz și destul de șovăit. Drumul până la mănăstire este, într-un

Vezi Articol

Silviu Cărpinișianu

Un nume de sebeșean pe care nu îl veți găsi pe Wikipedia sau pe Reddit, dar care a contat, pentru Sebeș, într-un mod direct, activ, implicat, este Silviu Cărpinișianu (1897-1982), profesor de limba română și întâiul director al liceului pe care, azi, îl știm sub numele de Colegiul Național „Lucian

Vezi Articol
Scroll to Top