Bucăți de ziduri, vegetație haotică și poteci greu accesibile. Iată ce a mai rămas din vechile cetăți dacice de pe întinsul județului Alba, care cu greu mai pot fi identifica drept fortificații. Totuși, ele nu sunt mai puțin importante. Iar tocmai faptul că nu au mai rămas decât ruine ne arată trecutul lor complicat, sângeros. Iată trei dintre aceste cetăți.
Resturi de ziduri, La Câpâlna
Un incendiu în timpul războiului daco-roman din anul 106 și două milenii și-au pus amprenta peste cetatea dacică de la Căpâlna, spre care traseul de urcare înseamnă 100% aventură montană. Zidurile cetății, nicidecum spectaculoase, ba chiar pitice, „cântăresc”, însă, mult mai greu. În comparație cu oricare altă fortificație de pe Valea Sebeșului, Căpâlna este, de fapt, numele de cetate care a trecut granițele țării și care a consacrat, alături de Sarmizegetusa, Munții Șureanu ca ținut esențialmente istoric. Aflată pe lista patrimoniului mondial UNESCO, ca fortificație inclusă în rețeaua de apărare a Daciei, cetatea de la Căpâlna este cel mai important obiectiv de patrimoniu dacic din județul Alba. A fost clădită, cel mai probabil, din ordinul regelui Burebista, în secolul I î.Hr., fiind un punct strategic în apărarea accesului spre Sarmizegetusa (aflată, la rândul ei, în Munții Șureanu). Avea un perimetru de 280 m, două centuri de ziduri și trei turnuri, precum și șanțuri de apărare cu adâncimi variabile, grupate într-un platou oval. Cetatea era, totodată, centru tribal, dovadă stând tezaurul de vestigii descoperit – vase ceramice, vase de sticlă, scripeți, piese metalice de îmbrăcăminte, pinteni, pumnale, vârfuri de sulițe și săgeți. În prezent, cetatea de la Căpâlna e o umbră a ceea ce era în antichitate; resturile de ziduri, ca niște colți de piatră, pot să impresioneze sau nu ochiul profanului. Este, însă, o certitudine că viața dacilor era, aici, mult mai dinamică decât viața plină de lipsuri pe care o duc, azi, bătrânii locuitori ai colibelor răsfirate, din imediata vecinătate a cetății.
Acces: Alba Iulia – Sebeș (DN 1) – Căpâlna (DN 67 C, pe șoseaua Transalpina). Distanță față de Alba Iulia: 35 km
Apoulon, cetatea de pe Piatra Craivii
Nu putem vorbi despre Piatra Craivii (acel vârf de munte ascuțit, care se vede chiar din Alba Iulia, pe direcția N-V), fără să amintim de viața dacilor, care și-au construit aici, la cota 980, o cetate. Nici n-ar fi de mirare, căci muntele despre care vorbim a avut mereu ingredientele unui loc favorabil pentru constituirea de aşezări: poziţia impunătoare a stâncii, care oferă vizibilitate asupra bazinului Mureşului; numeroase izvoare, care au rezolvat problema sursei de apă; şi, nu în ultimul rând, zăcămintele metalifere. În 2017 se împlinesc 56 de ani de la primele săpături arheologice de la Piatra Craivei, unde cercetătorii dezlegau misterul dacilor din zonă. Vorbim despre descoperirea absolut accidentală a lui Apoulon, centru fortificat din lumea dacică. De acolo se supraveghea accesul spre această regiune, dimensiunile cetăţii fiind de 67×36 m. Era constituită dintr-un zid gros de 3 m, aşezat pe stâncă, azi fiind păstrat doar pe nord-vestul masivului. Tehnica de construcţie este diferită de cea folosită în așa-zișii Munţi ai Orăştiei (munți integrați, de fapt, în Munții Șureanu). Importantă e structura cetăţii, care uimeşte prin diversitatea arhiecturală (urme de clădiri cu caracter civil, militar şi spiritual, ateliere, gropi de provizii sau cu depuneri de ofrande). Azi, doar porțiuni greu identificabile se mai pot vedea din vechea cetate, pe traseul de urcare spre Piatra Craivii.
Acces: Alba Iulia – Șard (DN 74) – Ighiu – Bucerdea Vinoasă (DJ 107 H). Distanță față de Alba Iulia: 18 km
O fortificație de pământ, la Cugir
Pomenită, pare-se, chiar de Ptolemeu, sub numele de Singidava, cetatea de la Cugir a fost locuită cu întreruperi între secolele III î.Hr. şi I d.Hr. Era un spaţiu comun de locuinţe, fiind alcătuită din valuri de pământ şi un zid de piatră. Viaţa, în cetate, era dinamică; o spun vestigiile descoperite de arheologi, printre care obiecte de ceramică, unelte, podoabe şi chiar patru morminte de incineraţie. Unul dintre ele era mormânt princiar (singurul de acest gen descoperit în interiorul arcului carpatic), dotat cu sabie, lance, coif de fier şi armură. Un războinic fusese îngropat acolo, după incinerare, dimpreună cu cei trei cai ai săi. Şi tot săpăturile au scos la iveală un turn, medieval de astă dată, din secolele al XIII-lea și al XIV-lea, dintr-o epocă în care cetatea a fost refolosită. Fortificația se află în afara oraşului, pe înălţimea „Cetate” ce domină Valea Cugirului, dinspre est.
Acces: Alba Iulia – Sebeș (DN 7) – Vinerea – Cugir (DJ 704). Distanță față de Alba Iulia: 39 km
drepturi asupra conținutului: Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș
text & foto: Rareș Florian Tileagă
