Silviu Cărpinișianu

Facebook
Twitter
LinkedIn

Silviu Cărpinișianu

Un nume de sebeșean pe care nu îl veți găsi pe Wikipedia sau pe Reddit, dar care a contat, pentru Sebeș, într-un mod direct, activ, implicat, este Silviu Cărpinișianu (1897-1982), profesor de limba română și întâiul director al liceului pe care, azi, îl știm sub numele de Colegiul Național „Lucian Blaga”.

Născut la Răhău (sat al Sebeșului), dar stabilit la Sebeș din anul 1907, Silviu Cărpinișianu a avut, încă din copilărie, o iubire autentică pentru limba română. Dovadă o face eliminarea sa din Liceul Maghiar din Sibiu, în 1913, când se afla în clasa a VI-a, pe motiv că redactase, împreună cu colegul lui Andrei Oțetea (viitorul academician), revista „Izvorul”, al cărei rol era de a cultiva și răspândi limba românească în rândul elevilor. Reputația de „agitator” a fost, însă, dizolvată rapid, fiind primit cu brațele deschise la Liceul Ortodox „Andrei Șaguna” din Brașov, pe care l-a absolvit în 1915. S-a întors, apoi, la Sibiu, unde a terminat seminarul teologic, după care a urmat studiile universitare la Budapesta și Cluj, finalizate în 1920 cu licența de profesor de limba românească și latinească. Cu mare înflăcărare, a participat apoi la Marea Unire din 1918, urmând ca, începând cu anul 1920, să pășească pe drumul profesoratului. Timp de cinci decenii, a predat în școlile Sebeșului și a pregătit generații întregi de elevi, dar activitatea i-a fost întreruptă timp de 2 ani (1952-1954), suferind o scurtă condamnare la închisoare (fără sentință și alte explicații), probabil pe motivul politic al apartenenței, în tinerețe, la partidul țărănist al lui Iuliu Maniu.

Cariera sa a însemnat, pe lângă munca de profesor, câteva episoade de directorat la Școala Medie (1920-1945), transformată apoi în gimnaziu român de stat, și la liceul din Sebeș (1945-1948), fiind primul director al acestuia. Dragostea pentru catedră și încrederea în generațiile tinere erau atât de bine înrădăcinate, în Silviu Cărpinișianu, încât el a făcut totul pentru ca gimnaziul să existe, în ciuda vitregiilor. Dovadă e audiența solicitată la Nicolae Iorga, ministru al culturii în 1931, prin care Cărpinișianu obținea, de la marele istoric, garanția că un asemenea pericol nu va paște niciodată gimnaziul din Sebeș. De asemenea, Cărpinișianu a condus Cercul Regional Studențesc din Sebeș, considerată una dintre cele mai bune organizații din Ardeal, și a prezidat despărțământul Astra, Casina intelectualilor români și Reuniunea Andreiana, for al meseriașilor și comercianților din Sebeș. Cât despre activitatea publicistică a lui Silviu Cărpinișianu – fiindcă nu a scăpat din vedere să se afirme și pe această linie – menționăm articole notabile pe teme de religie, limbă și istorie.

Despre Silviu Cărpinișianu nu s-a scris mult, așa cum despre destinele care își duc misiunea cuminte și sistematic, corect și uman, fără agitație sau conflicte colorate, nu se prea scrie. Dar am scris noi, aici, cu nădejdea că nume de oameni mari, patrioți, iubitori de limbă, precum Silviu Cărpinișianu, se vor mai naște încă.

citește și ...

Muzeul orașului

Adică Muzeul Municipal „Ioan Raica”. Sau, pe săsește, Königshaus, pentru faptul că a fost, cândva, casă regească a monarhului Zápolya. Aflat în colțul nord-estic al Pieței Primăriei, din inima Sebeșului, muzeul e inconfundabil încă de la distanță, când îl privești din stradă: galbenul viu, care îmbracă fațada în straie de

Vezi Articol

Turnul cu ceas. Reperul unui oraș întreg

Când te apropii de Sebeș, vezi turnul cu ceas. Când treci prin centru, vezi turnul cu ceas. Când intri pe net și dai search cu Sebeșul, vezi turnul cu ceas. Din orice unghi ai privi Sebeșul și orice imagine ai vedea cu acest mic burg săsesc de lângă Râpa Roșie,

Vezi Articol

Poiana Inimii

E, într-adevăr, o poiană și e, într-adevăr, ca o inimă. Decupată nu de om, ci de Dumnezeu, din vremuri imemoriale. N-aveți cum să n-o vedeți, fiindcă e tocmai pe versantul opus, cum urcați spre Piatra Craivii. Și n-aveți cum să n-o țineți minte, pentru că pare a fi locul perfect

Vezi Articol

Karl Brandsch

Fiecare oraș are pictorii săi. Mai mari sau mai mici, aclamați sau nu de autoritatea critică, ei sunt întotdeauna „documentariștii” acelor comunități, mai ales în vremurile vechi în care nici măcar fotografia nu era, încă, de larg consum. Datorită lor, pictorilor, acel oraș ne arată, azi, cum era el odinioară.

Vezi Articol

Dorin Pavel

E ușor să-ți închipui că un om este pasionat de pictură. Sau de pian. Sau dans. Sau fotografie. Tot ceea ce e vocațional pare să reflecte dăruire, pathos, foc. Și, totuși, există multă pasiune – ba chiar pasiune vulcanică, intempestivă – în domenii care multora li s-ar părea aride. Cum

Vezi Articol

Casa lui Blaga

Nu e în Sebeș, ci în Lancrăm. Iar dacă spunem „Lancrăm”, suntem convinși că singurul nume care vă vine în minte e „Blaga”. Și nu veți greși. Acest sat, care a reușit în mod miraculos să-și păstreze profunzimea rurală de care se îndrăgostise Lucian Blaga (1895-1961) încă din primii ani

Vezi Articol

Poiana Inimii

E, într-adevăr, o poiană și e, într-adevăr, ca o inimă. Decupată nu de om, ci de Dumnezeu, din vremuri imemoriale. N-aveți cum să n-o vedeți, fiindcă e tocmai pe versantul opus, cum urcați spre Piatra Craivii. Și n-aveți cum să n-o țineți minte, pentru că pare a fi locul perfect

Vezi Articol
Scroll to Top