Ruine fotografiabile, la Săsciori

Facebook
Twitter
LinkedIn

Cetatea Medievală de la Săsciori

Ruine medievale există, de asemenea, la Săsciori, nu departe de Petrești, pe una dintre cele mai înalte culmi de lângă șosea. Urcarea nu e grea și nu durează, nici măcar pentru turistul neechipat. Dar e încă una dintre cetățile medievale care, grație stranietății lor terifiante, par să fie de la capătul pământului. Și e cu atât mai bizar statutul cetății, cu cât a fost abandonată încă din secolul al XVI-lea de către stăpânii ei, la doar două sute de ani după ce o construiseră, nu înainte de a o distruge, pentru a nu putea fi utilizată de către invadatori. Se întâmpla aceasta întrucât fortificația, situată pe un vârf de deal înalt, nu mai prezenta interes pentru comunitatea săsească din acel ținut, care prefera ca apărare zonele joase. Totodată, se presupune că postul de pază de la Săsciori a fost mutat în apropiere, la Loman, fiind concretizat printr-o construcție de lemn, ale cărei urme au dispărut.

Iată de ce, distrusă și părăsită de peste cinci secole, cetatea de la Săsciori este, astăzi, un loc în totalitate pustiu, care cel mai bine s-ar încadra în fotografii abstracte. I se pot, totuși, descifra proporțiile de odinioară, și anume forma ovală, zidurile groase și joase, precum și două turnuri. Din toate se mai păstrează fragmente, bucăți de scări și de portaluri, șanțuri și valuri de pământ. Cert este că, în pofida aspectului coșmaresc, dealul cetății e un bun punct de belvedere înspre Munții Șureanu, care, prin aceste cetăți, asigurau linia de apărare din sudul Transilvaniei.

citește și ...

Afteia. Tihnă așa cum trebuie

Istoria mănăstirii Afteia, ca a multor lăcașuri din România, e scrisă pe cărți vechi de rugăciune, pe icoane și pe clopot. În absența documentelor oficiale, doar poveștile bătrânilor din sat sau istorisirile călugărilor îi mai pot reface trecutul întrerupt, confuz și destul de șovăit. Drumul până la mănăstire este, într-un

Vezi Articol

În sus, pe Valea Pianului

Unul din cele mai bune momente e când vezi cu ochiul liber… că-i vreme de ieșit afară. Dacă e soare, e suficient, oricât ar fi de frig sau cald. Tocmai de aceea, noi vă recomandăm, acum, o călătorie binecuvântată de soare într-una dintre cele mai frumoase zone de lângă Sebeș:

Vezi Articol

Refugiu în munți: schitul Țețu

„N-ați nimerit prea bine. Îi post, acuma, iar rânduiala e altfel acuma față de restul timpului”, ne-a zis bătrânul părinte Sofronie, cu zâmbetul îngăduitor al omului care vrea, totuși, să te ajute. „Da’ ca să nu plecați supărați de la noi, hai că vă zic”. Și ne-a zis, oameni buni,

Vezi Articol

Fum de lumânare: Oașa

Dacă tot sunteți în Sebeș și v-ați bucurat, deja, de ambianța săsească a ulițelor sale medievale și a clădirilor-monument care dau greutate centrului istoric, poate n-ar fi rău să vă continuați călătoria, urcând pe Transalpina, în Munții Șureanu. Acolo se află un loc care merită cunoscut în detaliu: mănăstirea Oașa,

Vezi Articol

Turnul cu ceas. Reperul unui oraș întreg

Când te apropii de Sebeș, vezi turnul cu ceas. Când treci prin centru, vezi turnul cu ceas. Când intri pe net și dai search cu Sebeșul, vezi turnul cu ceas. Din orice unghi ai privi Sebeșul și orice imagine ai vedea cu acest mic burg săsesc de lângă Râpa Roșie,

Vezi Articol

Silviu Cărpinișianu

Un nume de sebeșean pe care nu îl veți găsi pe Wikipedia sau pe Reddit, dar care a contat, pentru Sebeș, într-un mod direct, activ, implicat, este Silviu Cărpinișianu (1897-1982), profesor de limba română și întâiul director al liceului pe care, azi, îl știm sub numele de Colegiul Național „Lucian

Vezi Articol

Pianu de Sus. Bisericuța în care încape cerul

Oriunde ai călători, nu uita de amănunte. E o lege nescrisă a turistului, care spune să nu lași nici un loc nedescoperit, în drumul tău. Aşa că, mai ales în drumeţii, amănuntul trebuie zărit, povestit. Dacă nu lumii întregi, măcar oamenilor locului, care poate nici nu cunosc comoara lângă care

Vezi Articol
Scroll to Top