Biserica sașilor, curiozități inside & out

Facebook
Twitter
LinkedIn

Cu toate că valoarea bisericii sașilor din Sebeș pare să țină strict de ansamblu și de proporții, există, totuși, o mulțime de detalii de interior și de exterior, fără de care identitatea locașului ar fi incompletă. Iată doar câteva: Piatra rușinii – înăuntrul bisericii există o piatră a penitenţei. E vorba de o piatră din alabastru, de 15 kg, sculptată în relief, cu care erau pedepsiţi enoriaşii pentru păcate grave. Se pare că cel mai frecvent era adulterul. Cel pedepsit era obligată să stea la intrare, în biserică, cu piatra atârnată de gât pe tot parcursul slujbei (ce dura 2-3 ore în acea vreme), pentru a fi văzută de către toţi ceilalţi. Treptat, însă, „piatra penitenţei” a fost folosită tot mai rar, ajungând, în zilele noastre, un simplu exponat pentru curiozitatea turiştilor. Originea acestei pietre se pierde în negura timpurilor. Nimeni nu ar putea spune cu exactitate dacă e o creaţie a Sebeşului sau vreun împrumut din cetăţile apusene. Cert este că poate fi văzută în Biserica Evanghelică din Sebeş, în locul unde, de altfel, îți avea rostul. Orga fraților Rieger – produsă în 1893, era prima orgă executată de frații Rieger, în Transilvania. Parohiile din împrejurimi au fost atât de încântate de ea, încât i-au angajat exclusiv pe cei doi pentru construirea orgilor. Capela „Sfântul Iacob” – gotică, de mici dimensiuni, cu un interior compus în trei nave, contraforturi şi fiale, capela a fost construită la începutul secolului al XV-lea. A fost dedicată Sfântului Jacobus Major, patronul pelerinilor, iar în prezent se află în partea de nord a fortificației bisericii. Fortificația bisericii – construită în secolul XIII-lea, sau, conform altor ipoteze istorice, în secolul al XIV-lea; cert e că avea cinci turnuri, dărâmate pentru a permite construirea Gimnaziului Evanghelic.

citește și ...

Turnul cu ceas. Reperul unui oraș întreg

Când te apropii de Sebeș, vezi turnul cu ceas. Când treci prin centru, vezi turnul cu ceas. Când intri pe net și dai search cu Sebeșul, vezi turnul cu ceas. Din orice unghi ai privi Sebeșul și orice imagine ai vedea cu acest mic burg săsesc de lângă Râpa Roșie,

Vezi Articol

Ioan Raica

Poate vă întrebați de ce, pe fațada muzeului din Sebeș, stă scris de câțiva ani numele „Ioan Raica”. Vă spunem noi. Ioan Raica (1903-1990), născut în Răchita, sat lângă Sebeș, învățător și inspector școlar, intelectual pasionat de istorie și vizionar autentic, este cărturarul de numele căruia se leagă atât înfiriparea

Vezi Articol

Sebeșul turistic

Privit din profil, Sebeșul se înfățișează ca o întindere de acoperișuri la același nivel. Ca o mare de țiglă roșie, peste care domină un turn înalt, semeț. Ca de obicei, când e vorba de un fost burg săsesc, acel turn îi aparține bisericii evanghelice din inima orașului. Ar fi, însă,

Vezi Articol

Turnurile Sebeșului

Din cele opt turnuri ale cetății, au rămas patru, purtând denumirile breslelor cărora le aparțineau. Astfel, vorbim în primul rând despre Turnul Croitorilor (sau al Studentului), cel mai falnic dintre toate, exemplu al arhitecturii militare europene vechi, rectangular, cu trei nivele de tragere şi parter înalt. Apoi e Turnul Octogonal

Vezi Articol

Lucian Blaga

Sebeșul există, în documente, de opt secole. Din 1245, istoria acestui burg apare în cărți și memorii. Dar felul în care Sebeșul există, începând cu Lucian Blaga, născut aici, în Lancrămul Sebeșului, ne face să credem că doar un nume mare, precum al lui Blaga, ar putea da unui loc

Vezi Articol

Sebeșul turistic

Privit din profil, Sebeșul se înfățișează ca o întindere de acoperișuri la același nivel. Ca o mare de țiglă roșie, peste care domină un turn înalt, semeț. Ca de obicei, când e vorba de un fost burg săsesc, acel turn îi aparține bisericii evanghelice din inima orașului. Ar fi, însă,

Vezi Articol

Doi vecini: Șureanu și Pătru

Dacă e vreme bună și umblați mai mult în bocanci decât în adidași, e clar: vă place muntele mai mult decât bulevardul și vă petreceți mai mult timp pe poteci decât pe trotuar. Iată, mai jos, două vârfuri montane, ambele din Munții Șureanu. Aflați unul lângă altul, ca doi vecini,

Vezi Articol
Scroll to Top