Turnurile Sebeșului

Facebook
Twitter
LinkedIn

Din cele opt turnuri ale cetății, au rămas patru, purtând denumirile breslelor cărora le aparțineau. Astfel, vorbim în primul rând despre Turnul Croitorilor (sau al Studentului), cel mai falnic dintre toate, exemplu al arhitecturii militare europene vechi, rectangular, cu trei nivele de tragere şi parter înalt. Apoi e Turnul Octogonal (sau Poligonal), cu două nivele de tragere, fiind încastrat în zid. Mai sunt Turnul Cizmarilor, rectangular şi cu două nivele de tragere, precum şi Turnul Semicircular, transformat în locuință la scurt timp după construirea sa. Intrarea în cetate se făcea prin patru porţi de piatră, din care se mai pot vedea rămăşiţe ale ancadramentelor şi profiluri care ne pot duce cu gândul la porţile-ghilotină. Cât despre Turnul Studentului, vestit mai mult pentru istoria lui, decât pentru valoarea arhitecturală, numele său se leagă de soarta unui tânăr care, în timpul asediului turcesc din 1438, a rămas în turn să lupte, alături de un cavaler al orașului. Erau, de fapt, ultimii doi oameni care se încumetaseră să reziste în fața otomanilor. După nouă zile de chinuri, cei doi s-au predat ultimii din cetate. Cavalerul a fost decapitat pe loc, dar adolescentului i s-a cruţat viaţa. După multe păţanii, tânărul a ajuns în Italia, unde a relatat totul într-un tratat despre „moravurile şi răutatea turcilor”, cu accent pe curajul cavalerului de la Sebeş. Atacul asupra cetăţii – ca multe altele asupra fortificaţiilor din sudul Transilvaniei – fusese ordonat în urma refuzului cetăţenilor oraşului de a se preda. Totuşi, o parte din aceştia au cedat, la îndemnurile preotului trădător Antonius.

citește și ...

Transilvania. Urme săsești

„Cetăţeni loiali ai acestei Ţări, care este patria noastră, ne păstrăm limba, cultura şi tradiţiile şi înţelegem să ne îndeplinim cu hotărâre şi în orice împrejurare îndatoririle pe care le avem faţă de această Ţară. Ne vom sacrifica chiar şi viaţa”, declara, în 6 ianuarie 1940, Otto Broneske, reprezentantul sașilor

Vezi Articol

Doi vecini: Șureanu și Pătru

Dacă e vreme bună și umblați mai mult în bocanci decât în adidași, e clar: vă place muntele mai mult decât bulevardul și vă petreceți mai mult timp pe poteci decât pe trotuar. Iată, mai jos, două vârfuri montane, ambele din Munții Șureanu. Aflați unul lângă altul, ca doi vecini,

Vezi Articol

Căpâlna. Evadare din betoane

Probabil ați auzit de Căpâlna. Nu ne referim, acum, la cea de pe Târnave, de lângă Blaj, ci la Căpâlna de lângă Sebeș, de pe Transalpina. Ei bine, dragi iubitori de călătorii bune, la Căpâlna „de Sebeș” se află un loc ce merită văzut. Un loc care ar trebui să

Vezi Articol

Perla verde: Iezerul Șureanu

În Maramureș, e biserica Săpânța-Peri. Pe Transfăgărăşan, e lacul Bâlea. La București, e Ateneul. Toată lumea a auzit de ele, sunt obligatorii în agenda fiecărui turist și sunt motivul pentru care zonele în care se află au devenit celebre în țara noastră, din punct de vedere turistic. Mergând pe această

Vezi Articol

Castrul roman de pe Vârful lui Pătru

Ruine antice se află, totodată, pe Vârful lui Pătru, la cota 1.950, fiind cea mai mare altitudine la care au fost identificate ruine pe teritoriul Daciei. Sunt rămășițele unui castru roman, construit în timpul primului război cu dacii, în anul 102, pentru a servi ca punct de atac asupra Sarmizegetusei,

Vezi Articol

Radu Stanca

„Când Dumnezeu a creat femeia, a scos din pieptul bărbătesc tocmai coasta care apăra inima.” Este unul dintre aforismele lui Radu Stanca (1920-1962), celebru, printre contemporanii săi, pentru spiritul viu și vorbele de duh. Născut la Sebeș, într-o casă din micul centru istoric, Radu Stanca provine dintr-o familie al cărei

Vezi Articol

Pianu de Sus. Bisericuța în care încape cerul

Oriunde ai călători, nu uita de amănunte. E o lege nescrisă a turistului, care spune să nu lași nici un loc nedescoperit, în drumul tău. Aşa că, mai ales în drumeţii, amănuntul trebuie zărit, povestit. Dacă nu lumii întregi, măcar oamenilor locului, care poate nici nu cunosc comoara lângă care

Vezi Articol
Scroll to Top