Origini săsești, în Transilvania
„Cetăţeni loiali ai acestei Ţări, care este patria noastră, ne păstrăm limba, cultura şi tradiţiile şi înţelegem să ne îndeplinim cu hotărâre şi în orice împrejurare îndatoririle pe care le avem faţă de această Ţară. Ne vom sacrifica chiar şi viaţa”, declara, în 6 ianuarie 1940, Otto Broneske, reprezentantul sașilor din Basarabia. Declarația este, însă, valabilă pentru toată populația de sași din România, cu atât mai mult pentru cei care au locuit în Transilvania. O Transilvanie marcată de sute de ani de bună înțelegere între români și sași, pe principiul cultivării unui mod de viață chibzuit, temeinic. S-au statornicit cetăți, turnuri, biserici și, chiar dacă din unele n-au rămas decât ruine, chiar dacă unele case săsești sunt nelocuite sau renovate greșit, inautentic, un lucru este cert: regiunea Ardealului este, pentru ochiul turistului contemporan, un loc cu istorii.
Transilvania, ca orice tărâm vast, desfășurat pe cel puțin 100.000 kilometri pătrați, se întinde de la brad și păduri de foioase, până la livezi și vegetație de luncă. Ceea ce, în termeni de altitudine, înseamnă zonă alpină, subalpină, podiș și câmpie. Ceea ce, firește, presupune că, pe măsură ce cobori din înălțimi montane, înspre livezi și câmpii, întâlnești din ce în ce mai multe așezări omenești. Din ce în ce mai multă umanitate, reprezentată ca viață de sat și viață de oraș. Iar umanitatea despre care vorbim este una cu totul aparte, ilustrând o civilizație fără de care Transilvania, așa cum e cunoscută azi, nu ar fi nici jumătate din ceea ce este.
Civilizația la care ne referim și care a marcat România este a sașilor. A celor puțini care au rămas și a celor mulți care au fost nevoiți să plece, înainte și după 1989. Nu au plecat, însă, lăsând în urma lor sărăcie și nerânduială, ci un imens tezaur material și imaterial, fără îndoială inestimabil. Cetăți și biserici fortificate, ridicate ca apărare după invazia mongolă din 1241 și ca adăpost pentru alimente; burguri, sate și case-monument, toate gândite pe același nucleu estetic; practici agricole, gastronomie și principii de orânduire a gospodăriei; tradiție, obicei, atitudine, limbaj, mod de gândire și perspectivă asupra vieții – toate acestea au amprentat, de-a lungul secolelor, atât locurile prin care sașii au trecut, cât și viața românilor care au trăit printre ei și aproape de ei. De altfel, cu nici un alt popor românii n-au împărtășit mai multe și nici un alt popor, în istorie, nu a servit ca model de civilizație mai pregnant, pentru români, cum au făcut-o sașii.
Din anul 1191 avem primul document referitor la existența sașilor în Transilvania, sosiți din diferite regiuni ale Germaniei. Erau, de fapt, oaspeții regatului Ungariei, având atât privilegii, cât și obligația de a întări granițele regatului. Și, tot din 1191, până azi, numărăm opt secole de conviețuire bună, reciproc loială între sași și români, bazată nu pe obligații, ci pe prietenie. Poate părea un cuvânt mare, dar, în comparație cu atitudinea de națiune dominantă a maghiarilor din Transilvania – cărora iobagii români erau nevoiți să li se supună întru totul, de la naștere până la moarte –, atitudinea sașilor în raport cu românii a fost de bună înțelegere și, mai ales, de evoluție comună. De altfel, sașii au susținut identitatea românească în cele mai importante momente ale românilor. Astfel s-a întâmplat, de pildă, în timpul Revoluției din 1848 – 1849, când au sprijinit cauza românească și la fel s-a întâmplat și în 1918, când au primit cu brațele deschise Marea Unire, eveniment care a pus punct unei lungi perioade de limitare a drepturilor săsești, datorită politicii de maghiarizare. Din păcate, însă, finalul poveștii sașilor în Transilvania e amar. Regimul comunist a însemnat deportarea în Uniunea Sovietică a peste 15% din populația săsească, dar și exodul masiv al sașilor în Occident, fenomen încheiat la scurt timp după Revoluția Română din 1989.
Iată de ce, judecând după felul în care sașii au planificat, construit și dus la bun sfârșit tot ce au avut de făcut, vreme de 800 de ani, devin evidente două dimensiuni ale gândirii săsești: chibzuință și temeinicie. Iar spațiile turistice, cuprinse pe raza așezărilor definitoare pentru lumea săsească (printre care Sebeș, Câlnic, Gârbova), ilustrează cât se poate de bine acea gândire.
drepturi asupra conținutului: Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș
text & foto: Rareș Florian Tileagă
