Piatra Secuiului
Dacă v-am arăta imagini cu Piatra Secuiului, din Apuseni, și v-am spune că sunt din Tibet sau Japonia, ne-ați crede. Stâncile mari, înălțate parcă brusc din câmpie, ca și când n-ar trebui să fie acolo, te trimit cu gândul la cele mai stranii locuri din Asia. Locuri unde, de obicei, nu ajungi decât dacă dai o căruță de bani pe excursie, pe echipament, pe ghidaj etc. Din fericire, însă, pentru turiști, pentru fotografi, pentru cățărători și pentru zburători cu parapanta, masivul Pietrei Secuiului e la noi în țară. La Rimetea, în județul Alba. Iar cheltuiala de drum ar trebui să fie atât de mică (fiindcă vorbim de un vârf din centrul țării), încât v-ar putea rămâne bani berechet pentru lecții de escaladă sau zbor cu parapanta. Exact, ca să vă dați pe Piatra Secuiului.
Fără nici o exagerare jurnalistică, Piatra Secuiului e, într-adevăr, un munte unic. În primul rând, e atât de mare, încât îl vezi de peste tot, din sat, din casă, din curte, de pe șosea. În al doilea rând, se spune că aici soarele răsare de două ori. Dintre toate piscurile masivului, două se înalță atât de mult, încât soarele răsare de după primul și dispare după al doilea, urmând să răsară încă o dată și să lumineze din nou, de data asta pentru tot restul zilei, acoperișurile caselor din Rimetea. În al treilea rând, privit de jos, muntele ăsta imens pare un moșneag întins pe spate, cu capul înspre Cheile Aiudului și cu picioarele înspre Buru. În al patrulea rând, Piatra Secuiului nu e doar natură, e și istorie. Medievală. În secolul al XII-lea, pe un vârf al Pietrei Secuiului – considerat punct strategic pentru regiune – a fost clădită Cetatea Secuilor. Avea un turn și două ziduri, închizând singura cale de acces spre vârf. Cetatea era, deci, refugiu pentru săteni, iar ruinele ei încă puteau fi văzute în secolul al XIX-lea. Azi, doar turistul experimentat le mai poate zări, printre tufe de vegetație.
Masiv calcaros, alcătuit din două blocuri uriașe, Piatra Secuiului pornește de la cota 543 și ajunge la altitudinea de 1.128 m. Doar câteva pâlcuri de fagi îmbracă masivul, în nord, unde înclinarea versanţilor e mai domoală. În rest, în partea vestică, muntele se înalţă sterp prin creste înguste, care se găsesc de obicei la altitudini de peste 2.000 m. Aici, însă, natura a plăsmuit un altfel de munte, un fel de excepţie de la regulă. Este unul din cele mai înalte masive din Trascău şi adăposteşte chiar şi guri de peşteri, între pilonii ascuţiţi ai masivului. Din păcate, aici au acces exclusiv cățărătorii profesioniști, ca de altfel la o mare parte din ansamblul Pietrei Secuiului.
Traseul de urcare pornește din sat, străbate largi porțiuni de bolovăniș, durează circa 40 de minute și are suficient de multe porțiuni pieptișe, astfel încât să fie greoi „pentru pantofarii ăia rău de tot”, ca să citez o prietenă. Dar, pentru cei cu plămâni buni și picioare tari, care nu se plâng de efort și de înălțime, poteca de urcare e chiar lejeră. Atenție, însă, nu transformați lejeritatea în autosuficiență și neglijență. An de an, Piatra Secuiului își cere tributul de sânge – au loc accidente grave, unele fatale, iar cauze (aceleași, ca peste tot, în zonele stâncoase…) sunt lipsa echipamentului, părăsirea traseului, apropierea de prăpastie, escalada fără experiență, deplasarea de unul singur, condițiile meteo nefavorabile etc.
Și încă ceva. Drumul până acolo e o splendoare de șosea. E acum, pentru că până nu demult îți făceai praf mașina. Experiența de șofat e și mai ofertantă și creativă (mai ales pe motocicletă sau bicicletă), cu cât partea finală a drumului spre superbul sat Rimetea trece printre nuci bătrâni, care fac umbră șoselei exact ca-n fotografiile de calendar National Geographic. Inutil să mai insist asupra pitorescului, priviți galeria de mai jos. Dacă, deci, Piatra Secuiului este o operă a naturii, atunci cu siguranță drumul e cea mai potrivită „uvertură”. Mai ales în octombrie, când se scutură frunzele.
drepturi asupra conținutului: Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș
text & foto: Rareș Florian Tileagă
