Ansamblul bisericii evanghelice din Sebeș
Când te apropii de Sebeș, vezi turnul cu ceas. Când treci prin centru, vezi turnul cu ceas. Când intri pe net și dai search cu Sebeșul, vezi turnul cu ceas. Din orice unghi ai privi Sebeșul și orice imagine ai vedea cu acest mic burg săsesc de lângă Râpa Roșie, că vorbim de cărți poștale de secol XIX sau de poze pe Google Earth, îți sare în ochi un singur lucru: turnul cu ceas al bisericii gotice din Sebeș. Așa că, de la turiștii care ajung aici și vor să viziteze neapărat biserica al cărei turn se vede de oriunde, la localnicii pentru care splendida biserică nu mai înseamnă decât turnul cu ceas după care își fixează ceasurile, toată lumea știe că acel loc, acel turn, acea biserică e un reper. Reperul unui oraș întreg.
Din fericire, nu vorbim despre un loc care, din prea multă faimă sau vizibilitate, și-ar fi pierdut valoarea. Turnul cu ceas – ca, de fapt, întreg ansamblul bisericii evanghelice – și-a depășit de mult statutul de clișeu turistic, pe care îl folosește toată lumea pe orice pliant sau broșură cu Sebeșul. Biserica săsească este, înainte de toate, simbolul ferm al unei civilizații care a părăsit Ardealul, în urmă cu multe decenii, și datorită căruia Ardealul îi datorează totul. Civilizația săsească, căci la ea ne referim, a fost, în acest mic oraș de pe Valea Sebeșului, întocmai ceea ce biserica săsească este, în Sebeș, în contrast cu cartierele de blocuri: un spațiu temeinic, bine rânduit, bine clădit, prietenos, deschis, de neclintit inclusiv în cutremure.
Cel mai înalt edificiu al Sebeșului este, în mod uimitor, cel mai vechi: ansamblul fortificat al bisericii evanghelice, în jurul căruia e construit întreg centrul istoric. De fapt, este nu doar cel mai vechi, ci are, probabil, cea mai interesantă istorie pe care o poate avea o biserică fortificată săsească. Cu un trecut de peste 800 de ani, încă de dinaintea invaziei mongole care a pârjolit bazilica inițială, biserica pe care o putem admira azi reflectă atât bogăția, cât și declinul cetății. Imediat după invazia din 1241, care n-a mai lăsat piatră pe piatră din fosta bazilică, sașii au purces la ridicarea uneia noi. Au clădit o navă romanică, dar,la scurt timp, grație avântului economic al orașului, sașii au simțit că pot clădi ceva mai mult decât ceea ce proiectaseră. Iată de ce, pe la 1360, când goticul își punea amprenta în Transilvania, orașul proiecta o uriașă construcție, alta decât cea planificată la început. Nu au putut, din păcate, s-o termine. Declinul orașului, din secolul al XV-lea, a dus la abandonarea șantierului, iar ceea ce sașii reușiseră, totuși, să construiască până în acel moment a fost corul gotic, separat de vechea navă romanică. Biserica era, deci, jumătate romanică, jumătate gotică, structură aparent dizarmonică. Cu toate astea, o serie de lucrări de „lipire” a celor corpuri au avut loc între 1455 și 1464, iar ceea ce puteți vedea azi, când priviți biserica, e rezultatul acelor soluții. Corpul romanic a fost adaptat goticului, iar vechile turnuri de la intrare au fost înlocuite cu unul singur, înălțat treptat între 1662 și 1664.
De departe, însă, cel mai puternic impact îl produce corul, copleșitor ca proporții, masiv ornamentat pe linia goticului flamboaiant, având cel mai bogat decor sculptural gotic din Transilvania. Deține coloane de 11 m, cu capiteluri compozite, chei de boltă de 16 m, baldachine, statui de sfinți, regi, magi, contraforturi gigantice și, mai ales, un altar poliptic, cel mai mare din România (13 m înălțime). De altfel, corul din Sebeș este atât de complex, încât imediat după construirea sa a slujit ca model pentru Biserica Neagră din Brașov și catedrala romano-catolică „Sf. Mihail” din Cluj.
Nu vă refuzați, deci, o vizită în această intimidant de mare biserică gotică, ale cărei clopote ritmează, de secole, viața orășelului de lângă Râpa Roșie.
