Monumente diverse în Sebeș
Sebeșul este exact cum e privit. De fapt, dacă exagerăm puțin exprimarea, putem spune că sunt mai multe Sebeșuri într-unul.
Pe de o parte, e Sebeșul rural, Sebeșul calm. Privit de departe, pare învăluit într-o ceață de poveste. Mai ales toamna și iarna. O ceață roz-albastră, ca un duh, care plutește peste tot orașul și care cel mai bine se vede de la Râpa Roșie. Când nu e de la sobele oamenilor, ceața de care vorbim vine, în mod sigur, de la râul care curge prin el. E o imagine calmă, aproape idilică, de sat așezat, care pare ferit de orice aglomerație.
Apoi, când te apropii, începi să cunoști Sebeșul industrial. Sebeșul productiv. Forfota rutieră, agitația zilnică a oamenilor care pleacă la serviciu, care au treabă prin Sebeș sau care trec prin Sebeș. Un neastâmpăr constant.
Și mai e un Sebeș, cel pe care localnicii nu îl mai văd și nu îl mai simt, dar care există: Sebeșul turistic. Sebeșul istoric. Sebeșul văzut de vizitatori. Acel Mühlbach verde, medieval, tăcut, care dă motive de zâmbet la o simplă plimbare. Iată, în continuare, cele mai bune motive de zâmbet din Sebeș, motive care generează chef de poze și umblătură pe ulițele Sebeșului săsesc. Pe ulițele Sebeșului turistic.
Le vom lua pe rând, școlărește, pentru că sunt locurile pe care merită să vi le treceți în agendă, dacă veți călători prin micul dar imprevizibilul Sebeș. Sunt monumente care-i dau Sebeșului un fel de ambianță „de gravură”, care trece dincolo de zidurile cetății medievale. Ea cuprinde toate străzile centrului, arhipline de case-monument, dincolo de porțile cărora sonorul urban pur și simplu se oprește. Printre acestea, există câteva esențiale pentru identitatea orașului. Așadar, pregătiți aparatul foto pentru…
… Casa Zápolya (Piața Primăriei 3), de secol XV, sediu al Dietei Transilvaniei, spațiu de cazare pentru demnitari (inclusiv, se presupune, pentru Mihai Viteazul, în noaptea de dinaintea Unirii), azi muzeu al orașului. Clădirea cu fațadă impunătoare, văruită într-un galben intens, cu obloane masive și acoperiș uriaș, este Casa Zápolya. Era denumită astfel pentru că aici obișnuia să locuiască Regele Ioan Zápolya, ori de câte ori aveau lor întruniri militare și diete. A poposit în această clădire și Mihai Viteazul, în noaptea dintre 30-31 octombrie 1599, ulterior luptelor de la Șelimbăr, de unde a plecat apoi spre Alba Iulia, pentru a înfăptui Unirea. Clădirea a fost, totodată, sediu al Dietei Transilvaniei, în 1556, precum și a celei convocate, în 1600, de Mihai Viteazul; la subsol exista chiar o mică închisoare, utilizată în vremea voievozilor și principilor, cu celule strâmte, întunecoase și ferestre înguste. Azi, clădirea este sediu al Muzeului Municipal „Ioan Raica”, cu bogate și însemnate colecții de artă, carte veche, arheologie, istorie, etnografie, numismatică și științele naturii.
… Casa Binder (b-dul Lucian Blaga 32), splendidă lucrare de secol XIX. O veți remarca imediat, datorită impozanței sale. Basoreliefurile din piatră, care îi ornamentează fațada alături de statui și de feronerie, vă vor face să vă întrebați ce înseamnă ele și cine a cerut să fie amplasate acolo. Ei bine, ele sunt reprezentări de scene exotice, din Africa, iar cel care le-a comandat și a cerut să fie expuse, acolo, a fost sebeșeanul sas Franz Binder (1820-1875), cel care a și ridicat această casă, renumit fiind pentru multiplele sale calități de explorator, colecționar, farmacist și naturalist. Vorbim despre basoreliefuri care ilustrează scene din expedițiile lui Binder pe continentul negru, de numele lui legându-se una dintre cele mai mari și vechi colecții de etnografie extraeuropeană, din Europa, expusă la muzeele din Sebeș și Sibiu.
… clădirea fostului Gimnaziu Evanghelic (Piața Libertății 3), superb edificiu neogotic, pe frontonul căruia stau scrise cuvintele lui Heinrich Heine („Bildung ist Freiheit”, adică „Cultura este libertate”). Uriașa clădire în U, cu parter și etaj, pe care o vedem azi, a fost ridicată între 1863-1866, în prelungirea vestică a curții bisericii evanghelice, pe amplasamentul fostului sediu al gimnaziului. Se remarcă prin elemente pur neogotice, monumentale (la exterior, foarte înalte, finalizate în arc frânt și pilaștri masivi pe lateral; la interior, ogive pentru susținerea bolților, încăperi și coridoare generoase). Este bine de știut că, aici, rădăcinile școlii săsești nu se rezumă la cei peste 160 de ani de când funcționează în actuala clădire. Tradiția învățământului evanghelic se întinde pe secole, încă din vremuri medievale când, în 1352, instituția era atestată ca „școală latinească”, condusă de Johannes (Magister Johannes Scholasticus de Sebus), cunoscut ca fiind întâiul dascăl cu diplomă din Transilvania. Mai târziu, în secolul XVIII, sub tutela Bisericii Evanghelice, școala devine Schul-Seminarium și primește, în 1784, sediu pe latura nordică a curții bisericii. Apoi, începând cu 1849, ca efect al reformei învățământului din Imperiul Austriac, școala devine Gimnaziul Evanghelic C.A. (Confesiunea Augsburgs) și va funcționa, astfel, până în 1948, odată cu naționalizarea impusă de regimul comunist. Azi, clădirea adăpostește Școala Gimnazială nr. 2 și, dacă o priviți din stradă, să-i purtați respectul cuvenit: pe băncile sale au studiat minți strălucite, de la Friedrich Krasser și Georg Friedrich Marienburg (intelectuali și cercetători sași), până la Lucian Blaga și Dorin Pavel.
… mănăstirea franciscană „Sf. Bartolomeu” (str. Mihai Viteazul 35), de tip baroc, este o „insulă” de tihnă monahală în plin centru urban. Și, totuși, mănăstirea aceasta e unul dintre cele mai vizitate spații sacre din oraș. Pare greu de crezut, dat fiind că slujbele sunt doar săptămânale, iar comunitatea romano-catolică e mică. În plus, e posibil să nu vedeți vreodată mai mult de trei oameni rugându-se acolo în același timp. Fluxul credincioșilor, în mănăstirea franciscană, e discret; se intră, se roagă și se iese. Ușile sunt deschise încontinuu, de dimineața până seara și rar, foarte rar s-ar putea să vă nimeriți în timpul slujbei. Iată, pe scurt, unul dintre cele mai liniștitoare spații din Sebeș, spațiu de rugăciune tăcută, fără ritual, spațiu de tihnă monahală, care pentru mulți înseamnă cel mai bun refugiu. Este, practic, una dintre insulele de pace ale Sebeșului. Fiind, deci, mănăstire în plin oraș, aflată pe o uliță rar circulată, deși duce în centru, ea se remarcă prin grandoarea interiorului, rafinamentul statuilor și al orgii, retablul baroc și ferestrele gotice. De aproape trei secole, biserica e mănăstire franciscană; înainte, însă, fusese dominicană, aparţinând unei alte biserici, care se prăbuşise după războaiele cu turcii. Astfel, ceea ce se vede astăzi este lucrarea (datată 1731) a unor arhitecţi de factură neogotică.
… halele breslelor (Piața Primăriei 5), contrucție masivă de secol XVII. Ca orice altă piață centrală de burg medieval, Piața Primăriei din Sebeș oferă turiștilor o imagine tipică: șirul de arcade semicirculare egale, pe un singur nivel, la parter. Sunt halele breslelor, care, în Sebeș, există din secolul XVII și care sunt printre cele mai vechi care s-au păstrat în Transilvania. Încastrate, efectiv, în zidul fortificației bisericii evanghelice, ele au fost de la început ceea ce le-a recomandat titulatura: un spațiu comercial, de promovare meșteșugărească (azi, sediu de bancă). Amplasate, strategic, cu fața spre piață, unde aveau loc târgurile, halele breslelor erau spațiul în care meșteșugarii sași expuneau și vindeau produse, pe tarabe, având pur rol de reclamă. Fie că erau vremuri de prosperitate, fie vremuri tulburi, de declin economic, halele din Sebeș au avut dintotdeauna viață activă. Ceea ce vedem, azi, e rezistența în timp a acestei structuri arhitectonice, care a trecut printr-un amplu proces de renovare în 1838, conform unor inscripții păstrate pe zid.
… sediul primăriei (Piața Primăriei 1) monument de secol XIX. Clădirea cu frontoane neogotice, țuguiate spre cer ca niște pălării de ostaș, este, în mod incontestabil, o imagine-simbol a Sebeșului, recurentă în materialele de promovare a orașului. Cu toate că ceea ce vedem, azi, este o construcție recentă, datată 1909, totuși o istorie de secole se află în spatele acestui superb edificiu, care păstrează memoria vechilor structuri administrative săsești și care este, până la urmă, o dovadă a evoluției urbanistice de-a lungul veacurilor. Prima mărturie că, pe amplasamentul actualei clădiri, a existat un sediu administrativ medieval, vine din secolele XVI-XVII, când funcționa, aici, sediul Magistratului orașului. Clădirea se remarca prin monumentalitate și decorațiuni de factură renascenistă, însă, în 1661, în timpul incendiilor provocate de trupele otomane, a fost puternic afectată. Două secole mai târziu, în 1880, ca urmare a degradării, vechiul sediu medieval a fost demolat parțial, pentru a permite construcția unuia nou. Iată cum, în timpul celebrului mandat al primarului Johann Schöpp (perioada 1907-1918, cunoscută drept o „epocă de aur” a Sebeșului, de care se leagă și construcția Poștei Vechi și a spitalului), noua clădire – cea pe care o știm și o vedem azi – începea să prindă contur. O clădire în L uriaș, cu parter și etaj, cu fațade vizibil ornamentate în neogotic (ferestre în arc frânt și frontoane) se află, acum, pe colțul nord-vestic al Pieței Primăriei (fosta Piață Mare), găzduind cu mândrie primăria orașului. Recent renovată în interior și exterior, cu accept pe păstrarea detaliilor autentice de structură, clădirea este, azi, un monument demn de vizite turistice.
… Leul de Aur (b-dul Lucian Blaga 8). Este una dintre clădirile tipic săsești din Sebeș, aflată chiar în centru. În ochii celor tineri, e posibil să nu prezinte mult interes, părând doar o clădire vizibil istorică. Pentru cei foarte în vârstă, care au prins și alte vremuri, sau li s-a povestit, acum zeci de ani, despre această clădire, Leul de Aur e un nume care cântărește greu. Vă explicăm acum de ce. În vechime, când singurul mod de a călători era la pas, călare sau în căruță – cu mult înaintea căilor ferate –, drumeții obișnuiau să facă popasuri dese. Hanurile erau la mare căutare, pe atunci, mai ales dacă se aflau aproape la drum și mai ales dacă ofereau adăpost încăpător pentru drumeț și cal, vin bunicel, ambianță îmbietoare și furaje pentru animale. La Sebeș, „Leul de Aur” (Zum Goldenen Löwen, nume care trimitea la blazonul orașului), situat în inima orașului, era cel mai renumit han al orașului. Istoria sa se întinde pe multe veacuri, având o reputație bună în rândul drumeților, care se bucurau de camere de dormit, la etaj, de mese calde, de grajduri pentru cai și de portari de încredere. Era ca un soi de mică fortăreață, în centrul orașului, arhitectura sa masivă fiind grăitoare în acest sens. Azi, fostul poștalion Leul de Aur este hotel și restaurant, cu o imensă terasă amenajată în apropierea zidurilor cetății.
… Poșta Veche (str. Aviator Olteanu 2), decorată, la nivel de ferestre și fronton, într-un art nouveau surprinzător pentru acest ținut săsesc (la fel ca și clădirea fostului Sanepid (b-dul Lucian Blaga 26), vizavi de biserica evanghelică), a fost construită în timpul mandatului primarului sas Johann Schöpp (1907-1918), în vremea căruia Sebeșul a cunoscut un progres urbanistic notabil. Clădirea despre care vorbim (și care este, actualmente, restaurant) a fost sediu al Oficiului Poștal, de la momentul inaugurării sale, până în a doua jumătate a secolului al XX-lea, când serviciile poștale au fost mutate.
… Casa trompetistului / casa călăului (str. I. L. Caragiale 3) se află în centrul istoric, lipită de zidul cetății, la capătul unei ulițe (actuala „I. L. Caragiale”, fostă „Sasului”), care pornește de sub portalul gotic al clădirii muzeului. Casa a fost construită pe ruinele unui fost turn nordic al cetății, turn ce străjuia, odinioară, ieșirea de pe ulița Leșurilor (actuala str. Pieței) înspre cimitirul săsesc. În acel turn se zice că locuia călăul orașului, a cărui slujbă era să supravegheze împrejurimile – acesta este și motivul pentru care clădirea e mai degrabă cunoscută sub numele de „casa călăului”. În 1819, turnul a fost cedat unui anume Schumann, prizonier prusac, care ulterior a îndeplinit rolul de trompetist al cetății Sebeșului și care și-a construit casa pe fundația acelui turn. Rămășițele turnului sunt încă vizibile, în pivnița casei, precum și inscripția de cedare a turnului, pentru construcția acelei locuințe. De asemenea, e bine de știut că în aceeași casă a locuit poetul și etnologul sas Friederich Wilhelm Schuster (1824-1912), a cărui operă e construită pe convingerea că sașii sunt parte organică din marea cultură germană.
… „cartierul romantic” al orașului, adică str. Șureanu, bordată cu clădiri neoclasice de secol XIX. Multe dintre ele – devenite restaurante, spații comerciale, case private – au fost ridicate în timpul mandatelor lui Johann Schöpp, cel mai prolific primar al orașului. Rar cred că mai găsiți, în toată România, o uliță care să-și merite mai bine renumele. Aici, săruturile și plimbatul de mână fac peisajul zilnic al străzii. E genul de spațiu vintage, bine conservat, cu farmec implicit, cumva în afara timpului prezent. Aici, ceasul de la mână aproape că nu mai contează: timpul trece în favoarea plimbăreților.
Și cam atât.
Și, totuși, încă ceva. Cu excepția câtorva obiective clar definite ca spații turistice din Sebeș sau din jurul Sebeșului (biserica evanghelică, muzeul municipal, mănăstirea franciscană, Casa Memorială „Lucian Blaga”, Râpa Roșie, cetatea medievală din Petrești, etc.), restul monumentelor sunt cel mult vizitabile… de pe trotuar. Ele există și atât. Deocamdată, avem de-a face la Sebeș cu un potențial turistic fotografiabil-și-atât, care are toate motivele să devină integral vizitabil, integral remarcabil. Suntem convinși de asta, la fel cum și voi, cei care umblați prin lume, sunteți convinși că orice loc, definit ca valoare, poate fi folosit ca valoare.
drepturi asupra conținutului: Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș
text & foto: Rareș Florian Tileagă
