Cetatea medievală a Sebeșului
Șapte burguri, adică Siebenbürgen. Este numele săsesc al Transilvaniei, iar unul dintre cele șapte este orașul Sebeș (Mühlbach, pe săsește), aflat la poalele Munților Șureanu. Alături de Bistrița (Bistritz), Brașov (Kronstadt), Cluj (Klausenburg), Mediaș (Mediasch), Sibiu (Hermannstadt) şi Sighișoara (Schässburg), Sebeșul e reprezentativ atât pentru ceea ce este Transilvania, cât și pentru felul în care este privită Transilvania. De aceea, în ochii turistului, Sebeșul e orașul săsesc ad literam, cu piață centrală, străzi înguste, flori la geam, case colorate, cu câte patru „ferești” la uliță, acoperișuri înalte cât casa, porți mari, de parcă ai intra într-o cetate.
Cu toate acestea, Sebeșul nu mai poartă decât parțial rafinamentul urbanistic de altădată, pe care îl găsiți mai mult în gravuri și ilustrate. Da, există o geometrie săsească a orașului, construită după model german, dar ea intră în conflict estetic cu „implanturile” arhitecturale moderne, impuse de regimurile de dinainte și de după 1989: blocuri, fabrici, spații comerciale și căi de acces, care pe alocuri pun în umbră detaliul medieval. Turistul experimentat va ști, însă, să separe ceea ce e artă de ceea ce e simplă construcție nouă și să înțeleagă că tot ce a rămas în picioare din vechiul Mühlbach ascunde cicatricile a multe secole de istorie. Opt, mai exact. În aceste opt secole, numărăm o invazie mongolă care a pârjolit totul (1241), patru asedii turcești (1438, 1442, 1479 și 1661), un cutremur devastator (1523), o răscoală a curuților (1703), o epidemie de ciumă care a decimat populația (1738), o inundație în centrul orașului (1942) și două revoluții (1848 și 1989). Între toate aceste evenimente, mai trebuie menționat că…
… 1150 este anul fondării orașului, potrivit tradiției orale. Abia în 1224, însă, se face o referire scrisă la o anume „țară a Sebeșului” („terra Siculorum terrae Sebus”), pentru ca, de fapt, 1245 să fie anul primei mențiuni documentare oficiale cu privire la Sebeș;
… Sebeșul devine, în 1341, civitas, adică oraș, pe fondul evoluției economice, grație poziției privilegiate pe axul Cluj – Sibiu. Prosperitatea se va reflecta în bogăția ornamentală a unor clădiri din acel timp, iar în 1387 Sebeșul primește dreptul de a se înconjura cu ziduri, fiind primul burg fortificat din Siebenbürgen;
… orașul începe să piardă, odată cu secolul al XV-lea, nu doar forța economică, ci și statutul de civitas, în favoarea aceluia de târg. Sunt abandonate două șantiere importante, și anume reconstrucția bisericii din centru și extinderea cetății. Consecințele sunt pe măsură: aspectul bipartit al bisericii (nemafiind bani pentru reconstrucția edificiului, se alege soluția de compromis, adică „lipirea” corului gotic de nava romanică) și zidurile scunde ale cetății, orașul fiind astfel o pradă ușoară pentru turci, care îl cuceresc în mai multe rânduri;
… finele secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea marchează modernizarea orașului, prin industrializare, precum și extinderea lui, prin includerea, în urbea săsească, a suburbiilor românești.
Privit în ansamblu, trecutul orașului este mai degrabă pașnic; nu are „vulcanicitatea” altor cetăți din apropiere, precum tragicul Aiud, de pildă. La Sebeș, evenimentele violente s-au succedat cu pauze considerabile între ele, viața cetății fiind ritmată de negoț, meșteșugărie și șantiere pentru construcții de tip civil. Iată de ce zidurile și turnurile cetății sunt realmente „înghițite” de grădini și ulițe; fortificația însăși și-a pierdut treptat rostul și doar un ochi avizat ar putea să-i descifreze formele, strecurate printre case. Aceasta, însă, nu diminuează valoarea arhitecturală a cetății, considerată prototip arhaic în sistemul defensiv urban din Transilvania. Cert este că vorbim despre singura cetate orășenească, în legătură cu care s-a păstrat un document oficial de construcție, datând din 1387. Lucrările de construcție au început imediat (făcând să fie suspendat șantierul bisericii din centrul orașului), dar au fost întrerupte în 1438, la primul atac al turcilor. De altfel, localnicii au predat cetatea fără luptă, având în vedere imposibilitatea lor de a face față asediului cu o fortificație nefinalizată. Astfel, din structura ridicată în evul mediu, care cuprindea turnuri, o curtină ovală și șanțuri cu apă în afara zidurilor (elemente obligatorii de fortificare, dată fiind poziția nefavorabilă a cetății, în câmp deschis), au rămas doar șase turnuri și fragmente de ziduri, groase de 1,5 m, înalte de până la 7 m și cu un perimetru de 1.700 m.
Cetatea nu este, așadar, impresionantă ca proporții. Adevăratele valori de ordin arhitectural se află în interior, fie în orânduirea stradală, cu ulițe înguste pavate cu piatră de râu, umbrite de copaci bătrâni, fie în clădirile-monument, care acoperă fiecare metru pătrat din centrul istoric. Micul Mühlbach este, deopotrivă, intimitate și masivitate, așa cum o exprimă ansamblul fortificat al bisericii evanghelice, Casa Zápolya, Casa Binder, Piața Mare și Piața Mică, mănăstirea franciscană, clădirea primăriei, „cartierul romantic”, halele breslelor și casele-monument care umplu centrul istoric.
drepturi asupra conținutului: Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș
text & foto: Rareș Florian Tileagă
