Muzeul municipal „Ioan Raica”
Adică Muzeul Municipal „Ioan Raica”. Sau, pe săsește, Königshaus, pentru faptul că a fost, cândva, casă regească a monarhului Zápolya.
Aflat în colțul nord-estic al Pieței Primăriei, din inima Sebeșului, muzeul e inconfundabil încă de la distanță, când îl privești din stradă: galbenul viu, care îmbracă fațada în straie de soare vesel, te invită înăuntru. Iar când pășești înăuntru, vei înțelege că această clădire e specială. Nu știm să existe, în Sebeș, o alta care să contrasteze mai tare cu lumea de afară. În secunda în care intri pe poarta muzeului și parcurgi gangul răcoros, urcând apoi în clădire, pe treptele de lemn, sonorul orașului pur și simplu se oprește. Nu mai auzi decât podeaua care-ți scârțâie sub pași, sunet aflat în perfectă armonie cu picturile de secol XIX, cu săbiile medievale sau cu ceasurile rococo, atârnate de pereți sau puse bine sub sticlă de vitrină. Toate, indiferent de câtă patină a vechimii au sau de cât aur a fost suflat pe ele, cer și oferă liniște. O liniște care vă costă… 2 lei la intrare.
Clădirea muzeului, definită prin răcoare, lărgime și scârțâituri rustice (cum numai o veche casă săsească poate fi), a fost construită în secolul al XV-lea. A fost, rând pe rând, casă a monarhului Zápolya, sediu al Dietei Transilvaniei în 1556, închisoare şi, nu în ultimul rând, loc în care se spune că Mihai Viteazul şi-a petrecut noaptea de 30-31 octombrie 1599, înainte de Unire. Deși ideea creării unui muzeu, în Sebeș, exista încă din 1950, abia în 21 martie 1951 se primea aprobare de înființare de la Comitetul pentru Așezăminte Culturale din RPR. Deci, ca instituție, muzeul există din 1951 (situată inițial într-o veche clădire a CEC-ului, cu doar trei camere, în prezent demolată), iar în Casa Zápolya, doar din 1953. Alcătuirea colecțiilor și amenajarea spațiilor au necesitat câțiva ani de lucru, astfel că abia în 7 noiembrie 1957 porțile muzeului se deschideau oficial. A funcționat, începând de atunci, sub titulaturi succesive: Muzeul Raional Sebeş, Muzeul Mixt Sebeş, Muzeul Orăşenesc Sebeş și, actualmente, Muzeul Municipal „Ioan Raica”, onorând numele ctitorului său.
Muzeul din Sebeș e ca orice alt muzeu de oraș mic. Diferența, aici, o face frumusețea simplă, nespectaculoasă, molcomă a clădirii tipic săsești, în care exponatele sunt atât de echilibrat așezate în odăi și pe holuri, încât par să aibă la fel de mult rol estetic, de „gâdilire” a ochiului, precum are rol de cunoaștere. Colecțiile, impresionante cantitativ (peste 20.000 bunuri), umplu sălile și conțin vestigii dacice, arme și armuri medievale, icoane pe lemn, pictură (Sava Henţia, Hermann Meuselbach, Karl Bransch), numismatică, științe ale naturii, artă africană (arme de pe valea Nilului, fiind cea mai bogată colecție de acest fel din estul Europei), obiecte de mobilier săsesc, de proveniență rurală și aristocratică. Iată, în continuare, conținutul acestor colecții (dintre care o bună parte sunt în curs de digitizare), pe care le veți găsi rând pe rând, de îndată ce veți urca scările de lemn care duc în muzeu.
Arheologie. Că în aceste locuri au trăit oameni încă din preistorie o arată artefactele neolitice, găsite la Petrești, lângă Sebeș, dar, mai ales la Limba, la 14 km distanță de municipiul nostru, pe malul stâng la Mureșului. Încă de la primele săpături, începute la Limba în 1944 și continuate, în ani, de arheologi din Alba Iulia, Sebeș și Sibiu, au ieșit la iveală puzderii de date despre structura așezărilor, modul de viață și tehnologia oamenilor care au trăit în noua epocă a pietrei, denumită neolitic. Dar, mai ales, au ieșit la iveală detalii despre spiritualitatea din acea vreme, fiind descoperite sute de statuete, din ceramică și alabastru, spectaculoase ca formă și decorațiuni. Însă descoperirile importante nu se opresc la neolitic. Din era bronzului, ulterioară celei de piatră, veți admira sceptre, arme, ace și unelte (descoperite lângă Râpa Roșie, specifice culturilor Wietenberg, Noua și Gava), tot așa cum din epoca dacică veți găsi, în vitrine, unelte și arme de fier, dar și obiecte de ceramică (găsite în arealul cetății dacice de la Căpâlna) și lângă Lancrăm. Nu lipsesc, firește, piesele din epoca romană, provenite de la Apulum și împrejurimi (villa rustica de la Răhău), precum nici vestigiile din evul mediu timpuriu.
Istorie. „Cum beneficia, quae in partibus Ungariae obtines, per Tartarorum rabiem sint destructa […], nos devotionis tuae precibus inclinati […] etiamsi, si tibi canonice offeratur…” Sunt cuvintele papei Inocențiu al IV-lea, scrise în 22 februarie 1245, într-un document prin care îi acorda preotului Theodoric din Sebeș dreptul de a obține venituri de la alte parohii, a sa fiind grav afectată de atacul tătarilor. Este, de altfel, documentul-cheie, ce atestă existența orașului (denumit, atunci, Malembach), oraș deja fondat cu mai bine de o sută de ani în urmă, în secolul al XII-lea, de către coloniști sași. De atunci și până azi, cele opt secole de istorie au fost atent și esențialist ilustrate în vitrinele muzeului, astfel încât voi să aveți acces la viața de zi cu zi a sebeșenilor, începând cu evul mediu. Printre detaliile care nu au cum să nu vă fure privirea, se numără blazonul din piatră al orașului, reprezentând leul regal cu coroană, simbol al unui burg liber, precum și paloșul de călău, cu care se duceau la îndeplinire execuțiile, chiar în Piața Mare a orașului. Veți remarca, apoi, colecții spectaculoase de ceasuri și pipe, vase din cositor, porțelan și sticlă, ustensile, recipiente de farmacie și o mulțime de alte exponate, relevante pentru istoria evenimențială a Sebeșului.
Etnografie locală. Nu putea să lipsească, din odăile muzeului, tocmai colecția de etnografie, care spune mult despre câtă tradiție a existat dintotdeauna pe aceste meleaguri. Români și sași, care vreme de secole au trăit împreună, aici, și-au lăsat cu toții urma, prin case, curți și biserici care nu mai sunt de mult. Din ele, însă, au fost recuperate o mulțime de obiecte uz casnic, costume, unelte și icoane, așa încât noi, cei moderni cu telefon smart în mână, să le putem admira în toată frumusețea lor îmbătrânită de vreme. Cele mai multe provin din zona etnografică a Văii Sebeșului și sunt împărțite pe trei componente esențiale, definitorii, spectaculoase: pictura pe lemn și sticlă, realizată în centrul de iconari de la Laz; meșteșugul olăritului, reprezentat prin obiecte din centrele de la Petrești, Săsciori, Sibiu și Țara Bârsei; arta prelucrării lemnului, de mare finețe și bun gust, ilustrată prin obiecte făurite de meșterul Nicolae Cernat, din Șugag (linguri, căuce, prâsnele, furci de tors).
Etnografie extraeuropeană. În centrul istoric al Sebeșului, vizavi de muzeu, la nr. 32, pe artera dintre biserica sașilor și Parcul Tineretului, veți zări o casă impozantă. E unică. Inconfundabilă. Basoreliefurile din piatră, care îi ornamentează fațada, vă vor face să vă întrebați ce înseamnă ele și cine a cerut să fie amplasate acolo. Vă vom spune noi, aici. Basoreliefurile sunt reprezentări de scene exotice, din Africa, iar cel care le-a comandat și a cerut să fie expuse, acolo, a fost exploratorul sebeșean Franz Binder (1820-1875), proprietar al casei în secolul al XIX-lea. Mai exact, e vorba despre basoreliefuri care ilustrează momente din expedițiile lui Binder pe continentul negru, de numele său legându-se una dintre cele mai mari și vechi colecții de etnografie extraeuropeană (peste 500 de piese, în total) din Europa. Ei bine, o bună parte din această colecție – pe care Binder a donat-o Gimnaziului Evanghelic din Sebeș și Societății Transilvane pentru Științele Naturale din Sibiu – poate fi admirată în vitrinele muzeului din Sebeș, exemplificată prin arme, podoabe, plante, animale împăiate, roci, obiecte de uz personal și obiecte etnografice, culese de pe cursul Nilului. De asemenea, alte elemente din colecția uriașă a lui Franz Binder pot fi văzute la Sibiu, în Piața Mică, la Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder”.
Carte veche. Când un oraș are peste opt secole în spate, vorbim, deja, de o identitate clar definită. De o biografie. Iar când această biografie e ilustrată în colecția de carte veche a muzeului din oraș, atunci nu poți decât să te bucuri că ai acces la ea, așa cum a fost scrisă, paginată, copertată de mâinile unor oameni care au trăit acum câteva veacuri. Mii de exemplare valoroase se găsesc în muzeu, ele fiind împărțite în două mari categorii: cartea românească și cartea străină. Despre cea românească nu putem spune că e foarte bogată, având în vedere posibilitățile și libertățile limitate ale românilor. Ea reunește, totuși, câteva volume majore, între care amintim tilturi precum Carte de învățătură, Iași, 1643 și Noul Testament de la Bălgrad, din 1648. Cât despre colecția de carte străină, așa cum fusese ea constituită în jurul bibliotecii fostului Gimnaziu evanghelic din Sebeș, vorbim mai ales despre carte veche în limba germană: cărți și periodice de istorie și filologie, dicționare, enciclopedii, cărți religioase și cu caracter didactic (Logica, adică partea cea cuvântătoare a filosofiei, Pesta, 1799; Aritmetica cu țifre, Sibiu, 1854, etc.).
Numismatică. Într-un muzeu de istorie, monedele vechi au aceeași importanță pe care o au armele, blazoanele, statuile și tablourile: dau mărturie despre oamenii de altădată. Cu atât mai intim vorbește o monedă despre traiul de acum câteva secole, cu cât ea a fost purtată prin palme, prin degete, prin buzunare și a însemnat, pentru cel care o avea, un pic de putere. O mică reușită. Sau poate câștigul unui târg bun, sau răsplata pentru o zi grea de muncă, sau o moștenire așteptată. Peste 2.600 de monede romane republicane și imperiale, monede dacice, monede medievale și moderne se află în muzeul din Sebeș, colecția fiind creată, de-a lungul anilor, în urma achizițiilor și donațiilor. Iar printre colecționarii cărora li se cuvin mulțumiri, chiar dacă ei au trăit acum 60 de ani sau acum șapte secole, se numără Alfred Heitz și Weiss Rudolf.
Artă. Nu e Luvru sau Prado. E doar muzeul din Sebeș. Însă o liniște mai autentică și o frumusețe mai cuceritoare, ca cea a odăilor săsești în care se află expoziția de pictură din Muzeul „Ioan Raica”, din Sebeș, cu greu mai găsești în galeriile marilor muzee. E o ambianță de contemplare, de degustare a artei la un nivel intim, făcându-te să ții minte că ai trecut pe acolo. Trei nume de pictori veți găsi, semnate, pe tablourile expoziției permanente de pictură. Primul și cel mai sonor e Sava Henția (1848-1904), din Sebeșel, sat la 9 km distanță de Sebeș. Pictor realist, grafician, muralist, desenator, colorist și ilustrator de carte, Sava Henția a contribuit enorm la arta documentară, fiind „pictor de front” în Războiul de Independență (1877-1878), alături de Nicolae Grigorescu, George Demetrescu Mirea și Carol Popp de Szathmari, unde a pictat scene atât de bătălie, cât și din spatele frontului. A fost și un excelent portretist, maestru al genului, depășind pictura convențională prin finețea deconcertantă a penelului său. Din cele peste 500 de portrete, o bună parte se află la Sebeș, alături de peisaje și natură statică. Un al doilea nume de pictor e Hermann Meuselbach (1858-1924), născut în Germania, absolvent al Școlii de Artă din Weimer, dar stabilit definitiv la Sebeș, de la vârsta de 23 de ani, unde a predat desenul artistic. S-a remarcat prin atenția deosebită acordată peisajului local (scene urbane din Sebeș și peisaje din împrejurimi), tratat, pe pânză, în manieră fotografică, tributară naturalismului descriptiv. Cât despre al treilea nume, acesta este Karl Brandsch (1900-1978), din satul Fișer, județul Sibiu. Începându-și cariera ca inginer, s-a orientat ulterior spre pictură, absolvind Academia de Arte Frumoase din Cluj. La vârsta de 34 de ani, Brandsch se mută la Sebeș, unde va picta peisaj și detalii urbane în acuarelă, ulei și cărbune, fiind totodată profesor de desen și caligrafie. În istoria Sebeșului, el a rămas nu doar ca pictor de remarcabil rafinament peisagistic, dar și ca organist pentru biserica evanghelică din săsescul Mühlbach.
Fototecă. În mod categoric, fotografiile din colecția muzeului sunt, pentru cei care locuiesc în Sebeșul de azi, în Sebeșul industrial, în Sebeșul șoselelor și al aglomerării rutiere, un vis frumos. Dar e visul unei realități care a existat cândva și care deschid cortina înspre un Sebeș alb-negru, însă rafinat, elegant, rural și totuși ușor aristocratic, românesc și săsesc deopotrivă. Locuri, clădiri și ulițe, încă neafectate de industrie și marketing stradal, zâmbesc din fotografiile realizate de Victor și Ida Cloos, care dețineau un atelier fotografic în Sebeș, în perioada interbelică. Au fotografiat atât orașul, cât și oamenii, imaginile lor oferind, azi, documente vizuale despre viața de acum un secol. În fototeca muzeului veți admira, totodată, și negative ale imaginilor, pe plăci de sticlă, dar și o minicolecție de cărți poștale interbelice.
Științele naturii. La doar șase ani după inaugurarea muzeului, a luat naștere Colecția de Științele Naturii. Poate cea mai vie și entuziasmantă colecție a muzeului, aflată în grădina din spate, această secție este, realmente, un deliciu pentru vizitatori. La începuturi, prezentarea era modestă, existând doar câteva exemplare. Cu toate astea, de-a lungul deceniilor, colecția a intrat în conștiința a mii de vizitatori care i-au trecut pragul și s-au bucurat de ceea ce vedeau în vitrine. Astăzi, colecția a prins o nouă formă. Una îndrăzneață, prietenoasă, rustică, gândită în mod special pentru a fi un instrument de cunoaștere pentru elevi. Spațiul a fost remodelat, colecția, îmbunătățită, iar ilustrarea exponatelor a fost adusă la un nivel estetic pe care nimeni nu și-l putea închipui acum 70 de ani. Vitrinele mari și dioramele, desfășurate de-a lungul unei încăperi imense, vă vor uimi cu exponate de floră, faună, paleontologie și mineralogie. Peste 4.400 de piese, dintre care unele reprezentând specii rare sau dispărute – așadar piese de o valoare cu atât mai mare –, au fost restaurate, expunând fauna din regiunea Sebeșului, de la fosile de mamut, bour, cerb gigant și nevertebrate, până la păsări, pești, amfibieni, reptile și mamifere. Veți găsi, în vitrine, păsări răpitoare de noapte (bufniță, huhurez, cucuvea) și de zi (uliu, șorecar, erete), corb, cocoș de munte, râs, vulpe, ciută de cerb lopătar, pisică sălbatică, bursuc, hermelină, hârciog, etc. Flora nu e atât de bogat reprezentată, datorită spațiului mic de expunere; totuși, e bine de știut că muzeul posedă o colecție valoroasă de plante. Colecția a fost alcătuită de botanistul Alexandru Borza, care între 1945-1951 a studiat flora și vegetația Văii Sebeșului. De asemenea, în parcul muzeului puteți vedea o raritate: arborele Papau (Asimina triloba), de origine nord-americană, aclimatizat aici în 1976.
În încheiere: dacă vă aflați în Sebeș, aveți motive să ieșiți din cotidian și să evadați, pentru câtva timp, în trecut. Muzeul, prin colecțiile sale, prin biblioteca sa, prin proiectele de a conserva piese valoroase, de a le restaura, de a le expune în expoziții permanente și temporare, e o mașină a timpului. O mică minune a orașului. Un vector cultural.
Program de vizitare: marți – Duminică, 08.00 – 16.00 (ultima intrare: 15.30)
Contact: www.cclbsebes.ro
