Biserica de lemn din Pianu de Sus
Oriunde ai călători, nu uita de amănunte. E o lege nescrisă a turistului, care spune să nu lași nici un loc nedescoperit, în drumul tău. Aşa că, mai ales în drumeţii, amănuntul trebuie zărit, povestit. Dacă nu lumii întregi, măcar oamenilor locului, care poate nici nu cunosc comoara lângă care trăiesc de-o viaţă. La fel am făcut și în călătoria noastră pe Valea Pianului, când am ajuns în Pianu de Sus, unde am oprit ca să vedem mica biserică de lemn „Cuvioasa Paraschiva”. O biserică atât de mică, dar atât de frumoasă, în sfințenia ei, încât pare să încapă în ea tot cerul de deasupra ei.
N-o vezi din drum şi nici măcar clopotniţa nu i-o zăreşti. Ai de urcat prin cimitirul satului până să ajungi la ea, dar, credeți-ne, merită din plin. Scurta plimbare, de nici cinci minute printre crucile vechi, pe poteca de piatră, te rupe de lume şi te cucereşte cu aerul ei molcom, de poveste bătrânească. Curând vei vedea şi bisericuţa, cocoţată pe dealul cimitirului. Şi e atât de măruntă, încât pare în miniatură. Dar asta n-o face mai puţin valoroasă, ba chiar o aşează la loc de cinste între monumentele de artă cu totul ieşite din comun, cel puţin în judeţul nostru.
În primul rând, pe exact acelaşi loc fusese înainte vreme o bisericuţă din nuiele împletite, în jurul unor ţăruşi înfipţi în pământ. Dar nu se ştie nici anul construcţiei, nici cine a construit-o. Cert e că, în 1761, oamenii satului au stricat-o. În schimb, au ridicat în locul ei biserica de lemn care se vede şi azi, după cum spune vechea inscripţia cu litere chirilice, care desparte altarul de naos. O pomenim, măcar pentru exotismul acelei limbii străvechi: „Această Sfântă şi Dumnezeiască biserică dintâi nu s-a aflat nimeni să ştie cine a făcut şi când, iar acum, cu ajutorul lui Dumnezeu, ridicatu-s-a din temelie, cu osârdia cinstiţilor preoţi popa Moise, popa Dumitru, popa Ioan, cu toată cheltuiala satului cu şindrila şi zugrăveala. An 1761.”
Şi mai bizar, în legătură cu bisericuţa, e faptul că aceasta a fost „scurtată”. Din cei 12 metri lungime şi peste şase metri lăţime, cât avea odinioară, lăcaşul a fost aproape înjumătăţit în urma unor lucrări de restaurare din 1918. Astfel, turnul-clopotniţă (scund şi suplu, cu coif piramidal) a fost pur şi simplu mutat deasupra părţii conservate, care mai cuprinde doar naosul şi o parte din altar. Cât despre locul unde se afla partea vestică – cea distrusă –, sătenii au plantat brazi înalţi de 10-14 metri. La umbra lor găseşti refugiu, înainte de a intra în lăcaş, mai ales că simţi, în tot acest decor duhovnicesc, că te afli pe pământ curat.
Iar înăuntru e o mică poveste, de care o să-ţi aduci aminte oricând vei mai intra într-o căsuţă sau încăpere din vechime. Spunem asta pentru că aici, în micuța biserică de lemn de la Pianu, parfumul de brad al pereţilor se îmbină cu tămâia din altar, cu răcoarea de umbră şi de uşi închise. „Miroasă-a puştiu”, ar zice bătrânii. Şi, într-adevăr, e un aer străvechi, care se împacă cu pictura zidurilor (pânză lipită pe bolta în leagăn, din altar), de o mare măiestrie, executată probabil de zugravii vestitei şcoli de pictură de la Pianu. Îţi fură privirea şi elementele arhitectonice din exterior, precum brâul în frânghie, cioplit pe una din bârnele de jos, care înconjoară construcţia. Plus că de jur-împrejur, în curte, sunt stâlpi funerari, la trunchiul brazilor, băncuţe, şi totul devine parcă o chemare la „hodină”.
Azi, slujbe nu se mai fac în bisericuţa de lemn. Poate doar vara, la sfinţirea apei sau când se repară cealaltă biserică. Oricum, poporul din sat ţine mult la ea şi o îngrijeşte pe măsură. Iar voi o puteți vizita oricând. Nu trebuie decât să îl rugați pe părintele din sat să vă deschidă. Drum bun!
Acces din Sebeș înspre biserica de lemn din Pianu de Jos: din DN 7, care duce înspre Deva, se desprinde la stânga DJ 704 A, care străbate satele Sibișeni și Pianu de Jos, până când ajunge în Pianu de Sus. Biserica se află în centrul satului, pe partea dreaptă cum mergi spre Strungari. Distanța din Sebeș este de 20 km, care pot fi făcuți în aproximativ 22 minute.
drepturi asupra conținutului: Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș
text & foto: Rareș Florian Tileagă
