Transalpina
Ca să vă faceți o idee despre ceea ce înseamnă șoseaua Transalpina, imaginați-vă un drum aflat dincolo de nori, unde vântul bate incredibil de tare și unde nu mai există copaci. Un drum pe care, uneori, nu îl poți traversa de pe o parte pe alta. Atât e de aglomerat.
Șoseaua de azi era, acum un secol, o simplă cărare. Un drumeag bolovănos, îngust cât pentru un cal, de pe care piciorul putea aluneca în hăul care se căsca la un pas distanță. Azi, e cea mai înaltă și mai captivantă șosea de munte din România. Așa că „poteca dracului”, cum bine își merita porecla pe vremuri, este Transalpina (DN 67 C), adică șoseaua care trece prin Munții Șureanu și pentru care motocicliștii din Texas sau bicicliștii din Islanda ar da toți banii s-o vadă. Și s-o străbată de la un capăt la altul, bifând în agenda lor încă un drum unic pe Terra, așa cum și românii, de exemplu, ar vrea să vadă cu ochii lor Niagara.
Privită pe hartă, Transalpina nu pare ieșită din comun. Drum de altitudine, nu pare mai ispititoare decât șoselele din Maramureșul vechi. Există însă două dimensiuni care fac din bătrâna Transalpina șoseaua celor mai bune călătorii: personalitate și istorie.
Personalitate, fiindcă Transalpina e totodată energică, epuizantă, odihnitoare. Leagă orașele Novaci (județul Gorj) de Sebeș (județul Alba), are o lungime de 134 km și atinge, în Pasul Urdele, 2.145 m, ceea ce îi acordă titlul de cea mai înaltă șosea din România. Mai înaltă decât Transfăgărășanul. În plus, față de orice alt drum din țară, Transalpina cuprinde toate elementele pe care ar trebui să le aibă o călătorie bună: ulițe rustice cu case vechi, românești, umbrite de stejari pe Valea Sebeșului; lacuri de munte de la Șugag în sus; turme de oi și de măgari, din loc în loc; brazi cu cetini aplecați peste drum, pe porțiuni de zeci de kilometri; serpentine hipnotizante, în gol alpin, între Obârșia Lotrului și Rânca.
Istorie, pentru că există multe ipoteze în spatele acestei fabuloase căi de acces. Se spune că încă din antichitate exista drumul, când romanii l-ar fi construit pentru a trece Carpații în războaiele cu dacii. O altă ipoteză vine dintr-un veac mai recent, din secolul al XVIII-lea, când se crede că localnicii și-au adunat forțele pentru a săpa acest drum, esențial pentru a trece munții cu mărfurile și turmele lor. Mult mai târziu, în primul război mondial, se spune că nemții ar fi construit și pietruit drumul. Însă momentul cert de naștere și consacrare a drumului, ca mod unic de străbatere a Meridionalilor, a fost anul 1938, când Regele Carol al II-lea l-a inaugurat în prezența suitei sale regale. Ne referim, în acest caz, la o rută parțial diferită de Transalpina de astăzi, și anume la șoseaua care pleacă din Săliște, străbate Mărginimea Sibiului (DJ 106 E), coboară la Șugag și apoi urcă spre Rânca, pentru a coborî, la final, în Novaci. De aceea, o parte a Transalpinei de azi e intitulată Drumul Regelui. Câțiva ani mai târziu, în al doilea război mondial, germanii au consolidat drumul, rămânând astfel inclusiv până în anii ’60-’70, când sloganele naive ale reclamelor Televiziunii Române („posesori de autoturisme, nu scăpați ocazia de a escalada Carpații pe patru roți!”) îi îndemnau pe români să-l încerce.
Azi, șoseaua netedă, bună, care pleacă din Transilvania județului Alba și ajunge în Oltenia județului Gorj este practic șoseaua care sparge norii. Șoseaua șoferilor care nu se mai satură de mers și a motocicletelor cu numere din alte continente.
Ruta integrală a Transalpinei (DN 67 C, lungime 134 km): Sebeș – Petrești – Sebeșel – Săsciori – Laz – Căpâlna – Mărtinie – Șugag – lacul Tău – lacul Oașa – Obârșia Lotrului – Rânca – Novaci
Ruta integrală a Drumului Regelui (DJ 106 E – DN 67 C, lungime 138 km): Săliște – Tilișca – Rod – Poiana Sibiului – Jina – Dobra – Șugag (DJ 106 E) – lacul Tău – lacul Oașa – Obârșia Lotrului – Rânca – Novaci (DN 67 C)
drepturi asupra conținutului: Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș
text & foto: Rareș Florian Tileagă
