La pas, prin Sebeș

Facebook
Twitter
LinkedIn

Motive de plimbare pe străzile Sebeșului

„Fă o plimbare!” Îndemnul sună bine, sună comercial, însă şi mai bine sună, vă asigurăm, 2-3 ore de promenadă pe străzile vechi ale Sebeşului. Oricând, indiferent de anotimp, pentru că locurile de plimbare vi se descoperă în frumusețea fiecărei perioade din an. La doar câţiva paşi de agitaţia din centru, uliţele vă ies în cale, ca o invitaţie la timp liber. Acesta e săsescul Mühlbach, un amestec indescriptibil de refugii şi claxoane.

Acum, însă, vorbim despre refugii. Nu sunt foarte multe, dar cele care există merită tot efortul unei după-amieze. Deci…

… Parcul Arini. Fără îndoială, rămâne în continuare cel mai bun loc de plimbare & relaxare, pe o rază de 15-20 de km în jurul Sebeşului. Accesul e simplu (la ieşire din Sebeş, spre Petreşti, în dreapta) iar suprafaţa e suficient de mare încât să încapă toţi cei cu chef de plimbare – alergare – grătar – şedinţe foto. Vegetaţia, mai mult sălbatică decât amenajată, vă cucereşte din prima şi vă rupe totalmente de gălăgia șoselei. De altfel, e şi locul celor mai savuroase legende urbane ale sebeşenilor, consumate în fiecare din simbolurile pe veci pitoreşti ale parcului. Şi enumerăm aici aşa: ştrandul (care nu mai există, din păcate), râul învolburat al Sebeşului (cu golfurile lui superbe), micul baraj de beton și cascada sa (dărâmată de forţa apelor, cu tot cu zecile sale de idile trăite acolo), stadionul (câmp de luptă pe viaţă şi pe moarte la „rezistenţele” de la bac), ursoaica cu pui de la restaurant (statuie cu care credem că s-au pozat toţi sebeşeni, de-a lungul a zeci de ani) şi aşa mai departe.

… Cartierul Romantic. Da, exact cum spune şi numele, e un spaţiu care-şi merită reputaţia cel puţin pentru ambianţa de tablou care vă învăluie încă de la primele  sale case. „Cartierul”, însă, cuprinde doar câteva străduţe – Şureanu, Spitalului, Călugăreni şi Unirii. Cât despre romantismul acestei mici lumi, s-o spună miile de localnici ale căror amintiri din copilărie se leagă de teii, de grădinile cu flori şi de casele monumental-pitoreşti ale „cartierului”. Mai ales uliţa Şureanu, unde se află Spitalul Mare, e un colier de vechi locuinţe boiereşti şi de grădini „la stradă”, cu coloane, frontoante, statui, garduri vii. O plăcere să le vezi. Din păcate, renumele de „cartier romantic” s-a pierdut după 1989, în cultura urbană tot mai şubredă şi demitizantă, astfel încât puţini localnici mai zâmbesc la auzul acestui nume.

… pe străduţe sibiene.Tot la Sebeş rămânem, doar că asemănarea cu Sibiul e cea mai bună cale de a înţelege farmecul săsesc al orăşelului de lângă Râpa Roşie. Şi aici, la Sebeş, găsiți aproximativ aceeaşi structură urbanistică, cu piaţă mare şi piaţă mică, biserică săsească, acoperişuri uriaşe. Dar, mai ales, găseşti uliţe înguste şi şerpuitoare, pe care parcă amuţesc toate zgomotele aglomeraţiei din centru. Uite aşa se face că străzi precum a Cetăţii, a Pieţii, a Viilor, a Bistrei, a Mioriţei, Caragiale, Peneş Curcanul alcătuiesc un spaţiu de istorie vie. Nu lipsesc zidurile de cetate şi turnurile, precum şi ambianţa de linişte. Combinaţie mai potrivită nici că există.







citește și ...

Munți obligatorii în județul Alba. Piatra Craivii

În România, Carpații înseamnă doar câteva nume de vârfuri, pe care îi știm cu toții din clasa a IV-a: Ceahlău, Omu, Moldoveanu, Peleaga, Parângu Mare. În plus, cam despre aceleași masive se vorbește la meteo, pe site-urile de turism și pe forumurile de călătorie, ca și când altele n-ar mai

Vezi Articol

Paradisuri albe: Șureanu

Iernile bune, la Șureanu, încep toamna și se sfârșesc vara. Ninsorile care cad în octombrie și care albesc munții, urmând să se topească prin mai, confirmă că, aici, există o Siberie în versiune românească. Ger, viscol impenetrabil, țurțuri-gigant și un cer cu stele ca-n cărțile de colorat – sunt manifestarea

Vezi Articol

Petrești. Cetatea cu iederă

La nici 10 minute de Sebeș, la ieșire din satul Petrești înspre Sebeșel, veți zări, pe dreapta, un monument special, atipic, parcă scos din context. E cetatea medievală din Petrești, loc în care parcă timpul s-a oprit în loc. E un spațiu unic, straniu, pe care-l veți recunoaște ușor datorită

Vezi Articol

Lucian Blaga

Sebeșul există, în documente, de opt secole. Din 1245, istoria acestui burg apare în cărți și memorii. Dar felul în care Sebeșul există, începând cu Lucian Blaga, născut aici, în Lancrămul Sebeșului, ne face să credem că doar un nume mare, precum al lui Blaga, ar putea da unui loc

Vezi Articol

Munți obligatorii în județul Alba. Piatra Craivii

În România, Carpații înseamnă doar câteva nume de vârfuri, pe care îi știm cu toții din clasa a IV-a: Ceahlău, Omu, Moldoveanu, Peleaga, Parângu Mare. În plus, cam despre aceleași masive se vorbește la meteo, pe site-urile de turism și pe forumurile de călătorie, ca și când altele n-ar mai

Vezi Articol

Perla verde: Iezerul Șureanu

În Maramureș, e biserica Săpânța-Peri. Pe Transfăgărăşan, e lacul Bâlea. La București, e Ateneul. Toată lumea a auzit de ele, sunt obligatorii în agenda fiecărui turist și sunt motivul pentru care zonele în care se află au devenit celebre în țara noastră, din punct de vedere turistic. Mergând pe această

Vezi Articol

Turnurile Sebeșului

Din cele opt turnuri ale cetății, au rămas patru, purtând denumirile breslelor cărora le aparțineau. Astfel, vorbim în primul rând despre Turnul Croitorilor (sau al Studentului), cel mai falnic dintre toate, exemplu al arhitecturii militare europene vechi, rectangular, cu trei nivele de tragere şi parter înalt. Apoi e Turnul Octogonal

Vezi Articol
Scroll to Top