Felician Fărcașu
Folclorul, indiferent de vremurile care vin și de gusturile oamenilor care se schimbă constant, e un bun care nu se demodează. Nu se învechește. Nu se stinge. Iată de ce un nume ca Felician Fărcașu (1920-1977), culegător de folclor românesc, textier, solist vocal și compozitor de muzică populară, va fi un nume care vă rămâne pentru totdeauna. Un far care nu se stinge. O stea de mare lumină, de calibrul unora precum Drăgan Muntean, Lucreția Ciobanu sau Maria Lătărețu.
Noi, însă, cei care locuim în Sebeș sau ne tragem din Sebeș, avem cu atât mai multe motive să ne mândrim cu Felician Fărcașu, pentru că vorbim despre un fiu al Sebeșului, născut aici, crescut aici. Marele artist a văzut lumina zilei în 8 iulie 1920. A urmat primele clase și gimnaziul la Sebeș, după care a continuat liceul la Orăștie. A ales, apoi, calea preoției, studiind la Institutul Teologic din Sibiu, pe care l-a absolvit în 1943, și chiar a avut o scurtă perioadă de slujire, la Catedrala Ortodoxă din Deva. După scurt timp, însă, a renunțat la preoție și și-a îndreptat pașii spre ceea ce avea să fie calea sa până la finalul vieții: folclorul, ca interpretare și culegere. Așa se face că, între 1943-1954, a început prin a se ocupa, ca instructor și solist vocal, de trupele artiștilor amatori, coagulați în jurul sindicatelor din Deva. Nu mult a durat și a fost luat în considerare de către etnomuzicologul Harry Brauner și compozitorul Laurențiu Profeta, care l-au recomandat Radiodifuziunii Române (în colaborare cu care a înregistrat, de-a lungul anilor, 30 de piese folclorice).
Odată pătruns în lumea radioului, lui Felician Fărcașu nu i-a fost greu să se remarce. Încă din primii ani s-a distins prin vocea lui neobișnuită – un bas profund, cizelat, bogat în inflexiuni de doină și precis pe versurile iuți ale cântecelor de joc. A devenit unul dintre preferații marilor ansambluri de muzică din întreaga țară, având reprezentații triumfale peste tot în România și în afara ei (Polonia, fosta Iugoslavie, Ucraina, Italia, etc.). De fapt, oriunde mergea, Felician Fărcașu era cap de afiș, iar cei care au avut privilegiul să-l asculte și să fie în preajma lui au simțit bucuria sa, jovialitatea, talentul, pofta de viață și, mai ales, dragostea pentru cântec. O fărâmă din această energie a fost, de altfel, imortalizată pentru totdeauna în înregistrările sale: 7 discuri imprimate, care cuprind doar o parte dintre cele 250 de piese ale repertoriului său.
Energia sa, ca autor și culegător de texte, ca animator al tinerelor talente, le-a insuflat-o și celor pe care îi ucenicea. Nume ca Dumitru Fărcaș, Maria Marcu, Sonia Vlaicovici, Elena Jurjescu, Mariana Drăghicescu, Dumitru Botoșan și Filofteia Moldovan sunt doar câteva dintre cele care s-au bucurat de îndrumarea inimosului și darnicului Felician Fărcașu, care vedea, în munca lui de instructor muzical, un fel de datorie patriotică.
Cât despre sfârșitul emoționant al lui Felician Fărcașu, despre care s-au scris multe rânduri în acea vreme, acesta pare mai aproape de film, decât de realitate. Se întâmpla în vara lui 1977, pe o scenă din Blaj, pe Câmpia Libertății, în timpul unui turneu al ansamblului „Cindrelul – Junii Sibiului”. Artistul nu-și dorea în mod special acel turneu, ba chiar își propusese câteva zile de odihnă, după un turneu greu în străinătate. Dar, la rugamintea expresă a celor de la Sibiu, a fost de acord. A urcat pe scenă, a cântat ceea ce avea de cântat, dar, când să se retragă după cortină, publicul l-a chemat din nou. Apoi iar. Și iar. Nu mai puțin de 27 de bis-uri, în urale și aplauze, au cerut spectatorii de pe Câmpia Libertății, până când, ajungând în spatele cortinei, Felician Fărcașu s-a prăbușit. O clipă tragică, frumos de tragică, despre care scriitorul Alexandru Uiuiu a scris astfel: „Moartea era topită toată urmărind cum, din cântec în cântec, pe scenă urcă bătrâni şi copii şi fete frumoase care-i dau flori şi i se închină şi-l ating ca pe un binefăcător şi la al douăzeci şi optulea bis a sărit şi ea pe scenă, l-a îmbrăţişat strâns şi l-a sărutat pe gură pe Felician în văzul mulţimii, care a împietrit când cântecul s-a întrerupt brusc. Un abur s-a înălţat şi Felician a căzut. De printre crengile de cetină se auzea foşnetul cântecelor care urcând la cer atingeau creştete de dealuri, vârfuri de munţi şi margini de nori.”
