Carl Filtsch
„Dumnezeule, ce copil! Nici un om nu m-a înțeles așa de bine ca acest copil, este cel mai deosebit din toți cei pe care i-am întâlnit”. Sunt cuvintele lui Chopin, despre micul pianist și compozitor Carl Filtsch (1830-1845), născut în Sebeș. Carl avea, pe atunci, 13 ani, iar Chopin reacționa astfel fiindcă îl ascultase pe băiat interpretând la pian una dintre lucrările lui. În cele de mai jos, vom vorbi despre acest copil, geniu al muzicii romantice de secol XIX. Pianist și compozitor, privit de contemporani ca un fel de stea ingenuă, excepțional în ceea ce înseamnă măiestrie pianistică și compoziție, Carl Filtsch este, în mod sigur, primul mare nume cu care Sebeșul deschide galeria personalităților, în istorie. Din păcate, însă, povestea glorioasă a lui Carl se încheie brusc. La nici 15 ani, o boală de plămâni îi curmă destinul, întrerupând ceea ce putea fi triumfal. Azi, un bust de bronz în centrul Sebeșului, o piatră funerară, la Veneția și un prestigios festival care îi poartă numele, la Sibiu, amintesc de geniul care a fost, cândva, Carl Filtsch.
În sânul familiei (1830-1837). Născut, la Sebeș, în 28 mai 1830, în familia pastorului luteran Joseph Filtsch, Carl descoperă pianul la vârsta de 3 ani, profesor fiindu-i însuși tatăl. Primește o educație aleasă din partea părinților, care erau deosebit de preocupați de activitățile și obiceiurile copiilor lor. Astfel, Carl și-a antrenat încă din fragedă copilărie auzul muzical, abilitatea de a învăța mai multe limbi, prezența de scenă și atenția la studiu. De altfel, întreaga educație a lui Carl Filtsch e urmarea firească a venirii sale pe lume într-o familie înstărită, cu bun nume în comunitate, crescută în spiritul dinamic al unei Transilvanii polietnice.
Perioada vieneză (1837-1841). La vârsta de 7 ani, grație sprijinului venit dinspre familia nobiliară Bánffy, Carl Filtsch pornește înspre la Viena, unde are parte de tot ce putea fi mai bun pentru un pianist aflat la început: profesori de renume și uși deschise către personalități muzicale ale epocii, printre care Franz Liszt. Într-o scrisoare trimisă familiei, în 1840, Carl scria: „Franz Liszt este acum în Viena. Am fost la concertele sale și m-am întâlnit și în rest adesea cu el. I-am cântat în casa contelui Amadei. Am vrut să-i sărut mâna, însă el a zis: „Nu, să nu faci asta, suntem colegi!” Când m-am întors la pian, mi s-a alăturat la improvizațiile mele, imitând cu stânga tunetul și cu dreapta fulgerul. Nu am auzit ceva mai frumos în viața mea. – Dumnezeule, cum poate să cânte acest om! Mi-a dăruit transcripția lui la Serenada lui Schubert cu dedicația: Copilului minune al Transilvaniei.”
La Paris, sub aripa lui Chopin. (1841-1843). La 11 ani, în 29 noiembrie 1841, Carl ajunge la Paris, împreună cu un frate mai mare (Joseph, de asemenea pianist), pentru a-și continua instruirea muzicală. Acolo, a căutat insistent să devină elevul lui Frédéric Chopin, cu toate că, de regulă, celebrul compozitor nu accepta copii. Și, chiar dacă o făcea, mai mult de o lecție săptămânală nu era dispus să ofere. În cazul lui Filtsch, însă, Chopin a făcut o excepție, predându-i trei lecții pe săptămână. Acest lucru se întâmpla când Carl avea, deja, 12 ani. Curând, geniul lui începea să fie remarcat la scară largă, lucru confirmat de profesorul său, Chopin, care, conform mărturisirilor din scrisorile trimise prietenilor săi, a ajuns să-l considere elevul preferat și cel mai bun interpret al muzicii lui. Iată ce exclama Chopin, după ce l-a ascultat pe Carl Filtsch (13 ani) interpretând concertul său în mi minor, op. 11: „Dumnezeule, ce copil! Nici un om nu m-a înțeles așa de bine ca acest copil, este cel mai deosebit din toți cei pe care i-am întâlnit. Nu este copie, este un sentiment, o simțire muzicală care îl face să cânte spontan, fără intenție, ca și când așa trebuie să fie. Aproape toate piesele mele el așa le cântă, fără să le fi auzit interpretate de mine vreodată, fără cea mai mică indicație din partea mea – el nu le interpretează exact ca mine, pentru că își pune propria amprentă – dar interpretarea lui nu este mai puțin valoroasă decât a mea.” Momentul e relatat în publicația vieneză „Der Humorist”, din 1843, într-un articol de Ferdinand Denis, amic al lui Chopin.
Alături de Franz Liszt. O scurtă absență a profesorului Chopin, din Paris, devine pentru Franz Liszt ocazia de a îi oferi lui Carl câteva lecții de pian. O face gratuit, din spirit patriotic (pentru propria glorie, așa cum îi plăcea să declare), spre deosebire de Chopin, care cerea 20 franci la fiecare lecție. Momentul e relatat de Joseph, fratele mai mare al lui Carl, care astfel le scrie părinților din Sebeș: „În timp ce Chopin era plecat, Liszt s-a oferit să îi dea băiatului ore de pian. Braț la braț, Liszt îl prezintă ca pe un copil-minune din țara sa. Liszt nu este căsătorit, dar are o relație de 10 ani cu contesa d’Agoult, una dintre cele mai importante familii ale Franței, iar cele două minunate fete ale ei trăiesc împreună cu mama lui, madam Liszt. El ne-a invitat la o serată în casa acestei frumoase și amabile doamne. Întreaga aristocrație a muzicii și a științelor, chiar și Berlioz (același, căruia marele Paganini i-a oferit 20.000 franci după ce i-a ascultat simfonia) și doamne din înalta societate a lumii întregi erau prezenți aici. Carl a avut un mare succes și a fost declarat urmașul lui Liszt, la care acesta a declarat: „Dacă puștiul începe să călătorească prin lume, eu va trebui să-mi închid prăvălia!” Și nu sunt singurele reacții de stupefacție. Entuziasm și uimire, cu privire la Carl Filtsch, au manifestat și Hector Berlioz, Anton Rubinstein, Ignaz Moscheles și Friedrich Wieck. Motivul pentru care maeștri ai muzicii de secol XIX aveau, brusc, această reacție, e simplu: tânărul se dovedea a fi un geniu al compoziției pianistice și, mai ales, al măiestriei.
Succesul londonez. Treptat, Carl Filtsch devenea un virtuoz, iar recitalurile lui aveau loc tot mai des începând cu vârsta de 13 ani, prin turnee de-a lungul Europei. A fost primit la aproape toate curțile regale și marile cercuri intelectuale europene, iar articole din marile orașe vizitate au scris despre el. A făcut turnee inclusiv în Transilvania natală, lăsând o puternică amprentă asupra publicului de aici. La Londra, însă, succesul său a căpătat altă conotație. În cele trei luni, cât a locuit aici cu ocazia concertelor – fiind prezentat inclusiv reginei Victoria, la Palatul Buckingham, care i-a oferit un lanț de aur în semn de apreciere –, Carl este cel care a deschis gustul publicului pentru lucrările lui Chopin. „The Musical World”, o revistă de specialitate din acei ani, fondată în plină epocă victoriană, scria: „Carl Filtsch este una din cele mai minunate apariții din istoria artei. În cele două luni de când se află la noi, el a dobândit un renume rar. El ne-a demonstrat că nu este capricios ca un adolescent, acest copil are chiar spiritul și energia unui bărbat. Nu există un viitor mai strălucit decât promite acest copil. (…) Își merită pe drept renumele de a fi acela care l-a făcut pe Chopin să fie pe placul publicului englez. În plus și-a pus piatra de temelie la o glorie care – aceasta e profeția noastră – nu va avea egal în analele muzicii.”
Un apus prea timpuriu. În ultimii doi ani din viață (1843-1845), Carl arată semne de boală. Crezând că e doar gripă, însoțită de răgușeală, nu îi acordă multă importanță. În realitate, Carl suferea de tuberculoză. Medicii îi recomandă tratamente de băi, la Veneția, perioadă în care alături de Carl se află contesa Bánffy. Deși a părut că se simte mai bine, în urma unei scurte vizite acasă, la Sebeș (ultima de altfel), Carl Filtsch s-a întors la Veneția și a murit acolo, răpus de boală. S-a stins în 11 mai 1845, cu doar câteva zile înainte să împlinească 15 ani. Mormântul său, un frumos basorelief în marmură, se află în cimitirul venețian San Michele, pe care stau scrise cuvintele: „Rostiți numele lui, binecuvântați-l și plângeți.”
În mod categoric un pianist unic al secolului XIX și un compozitor de uriaș talent al Transilvaniei, Carl Filtsch a rămas, în istoria muzicii, într-un fel în care nu a mai făcut-o nimeni. În scurta sa viață de numai 15 ani, a compus 25 de lucrări, care sunt interpretate anual în diverse festivaluri de pian. Iată-le pe cele mai cunoscute:
Andante, Op. 1 Nr. 1 în Re bemol Major, 1838-1839
Nocturne, Op. 1 și 2, 1839
Șase preludii mici, 1839-1840
Romanță în mi minor, 1840
Impromptu în sol bemol major, 1843
Concertul pentru pian și orchestră în si minor, 1843
Uvertura pentru orchestră mare, în Re Major, 1840-1841
Studiu, în La Major, Op. 10, 1842-1843
Adagio „Adieu”, în do minor, 1844
Din fericire, Carl Filtsch nu este o poveste. El nu a fost uitat. Opera lui a fost culeasă și îngrijită de Peter Szaunig și Walter Krafft, care, de altfel, au pus bazele unui eveniment major: Festivalul Internațional de Interpretare Pianistică și Compoziție „Carl Filtsch”, de la Sibiu, care a ajuns, în 2024, la ediția XXVIII, cu recitaluri care au loc și la Sebeș, în biserica evanghelică, sub titulatura Zilele Muzicale „Carl Filtsch”. De asemenea, pianiști de notorietate, precum Csíky Boldizsár jr. şi Leonhard Westermayr, și-au asumat în întregime opera lui Filtsch, ceea ce a făcut ca lucrările sale să ajungă faimoase pe YouTube. Vă invităm să le ascultați.
