Odată cu luna iunie, când căldura devine tot mai mare, oile se tund, lâna se spală, se usucă, după care se duce la dărăcit, la scărmănat, fiind astfel pregătită pentru tors. După ce se toarce, se vopseşte şi se foloseşte la ţesut. Cânepa cere, în prelucrarea ei, mai multe operaţiuni şi timp. De pildă, când planta ajunge la maturitate, urmează să fie smulsă, apoi se leagă în „mănuşi”, se lasă câteva zile la uscat, după care este dusă în vale la topit, unde stă şapte-opt zile. Se scoate, se bate bine de apă, se clăteşte, se aşează pe mal în „popi” ca să se scurgă de apă. Adusă acasă, se întinde pe lângă garduri, la soare, iar când este uscată, se „zghiciueşte” (adică se alege fuiorul de pe tulpină). Mai întâi se rup tulpinile cu ajutorul „rupătorii” şi se scutură bătându-se de un lemn. Se meliţează, se bate din nou şi operaţia se repetă până ce fuiorul rămâne curat. Fiecare fuior se răsuceşte în două, împachetându-se câte 28 de bucăţi la un loc, obţinându-se astfel o claie.
